Jumatatea de vest a judetului Suceava, sub Cod Galben de ninsori viscolite

cod galben

Administraţia Naţională de Meteorologie a emis o atenţionare Cod Galben de vreme rea ce cuprinde şi jumătate de vest a judeţului Suceava.

Potrivit meteorologilor, în intervalul 6 decembrie, ora 06.00 – 7 decembrie, ora 14.00,  în zona de munte va ninge şi se va depune strat nou de zăpadă, în prima parte a zilei în Munţii Apuseni şi în Carpaţii Orientali, apoi şi în celelalte masive. Vântul va avea intensificări, cu rafale de peste 70 km/h şi pe crestele înalte de peste 100 km/h, viscolind zăpada.

Intensificări ale vântului vor fi şi în zonele mai joase de relief din regiunile intracarpatice, dar la cote mai reduse (55….60 km/h), iar ninsorile, slabe cantitativ, se vor semnala pe arii restrânse.