Recital de flaut si pian, sustinut de Matei Ioachimescu si Horia Maxim, la USV

Sala Auditorium „Joseph Schmidt” din incinta Universităţii „Ştefan cel Mare” din Suceava va găzdui vineri, 28 martie 2014, de la ora 18:30, un recital de flaut şi pian ce va fi susţinut de Matei Ioachimescu şi Horia Maxim, informează într-un comunicat de presă, prof. univ. dr. Mihai Dimian, prorector în cadrul instituţiei de învăţământ superior.

Potrivit sursei citate, acest recital face parte din seria recitalurilor de succes din Turneul Naţional „Playlist” 2014.

Matei IoachimescuMatei Ioachimescu este unul dintre cei mai rafinaţi muzicieni ai generaţiei sale. A studiat flautul la celebra “Universität für Musik und Darstellende Kunst” din Viena, pe care a absolvit-o cu merite deosebite la clasa de solistică a renumitei profesoare Barbara Gisler Haase, şi s-a perfecţionat cu celebrii profesori Pierre-Yves Artaud, Heidi Peter Indermühle şi Renate Armin Greiss. A fost distins cu titlul de „Magister Artium” la Universitatea din Viena. Este artist al Fundaţiei « Yehudi Menuhin » şi laureat al mai multor competiţii internaţionale.

Activitatea sa concertistică este una foarte intensă şi include apariţii alături de importante orchestre ale Europei, sub bagheta unor dirijori renumiţi: Jochen Wehner, Jin Wang, Eckart Hübner, Ovidiu Bălan etc.

Interesul pentru muzica de cameră îl poartă în recitaluri în toată lumea, unde evoluează în diverse formule. Konzerthaus Wien, Ateneul Român din Bucureşti sau Tokyo Suntory Hall sunt doar câteva dintre sălile în care s-a bucurat de aprecierea unanimă a publicului. Activitatea sa muzicală extrem de intensă, precum şi calitatea deosebită a proiectelor sale i-au atras titlul de « Ambasador al Integrării » din partea Secretariatului de Stat al Austriei.

În document se arată că, colaborarea cu pianistul Horia Maxim datează de mai mulți ani, cei doi susținutând un număr impresionant de recitaluri împreună.

Horia MaximConsiderat a fi unul dintre cei mai buni pianişti ai generaţiei sale, Horia Maxim este un muzician a cărui prezenţă constanta pe scena sălilor de concerte oferă una dintre cele mai importante referinţe despre talentul său artistic. Anvergura staturii sale de interpret este sugerată, nu mai puţin, de complexitatea expresiei muzicale demonstrate de acesta în abordarea unui repertoriu vast şi complex, atât ca solist concertist – colaborator, în peste 500 de concerte, al majorităţii orchestrelor simfonice din România – cât şi ca partener al unor importanţi interpreţi români şi străini (ex. Maxim Quartet – grup constituit în anul 2011) în recitaluri cameral susținute pe scene din Germania, Franța, Italia, Austria, Japonia și, bineînțeles, din țară sa de origine.

Biletele pot fi procurate de la Observatorul Astronomic al Universităţii „Ştefan cel Mare” din Suceava, informaţii suplimentare se pot obţine la numerele de telefon: 0749/309.691 şi 0749/451.589. Preţul unui bilet este 10 lei, iar pentru elevi şi studenţi este 5 lei.

 

 

loading...