Gavril Mîrza nu renunţă la funcţia de preşedinte al PSD şi ameninţă cu sancţiuni

Alegerea conducerilor organizaţiilor judeţene ale PSD va fi amânată după alegerile prezidenţiale din acest an, în judeţe urmând să fie făcute alegeri doar în organizaţiile locale. Cu acest mesaj a venit sâmbătă la Suceava, de la Bucureşti, preşedintele organizaţiei judeţene a PSD Suceava, senatorul de Fălticeni, Gavril Mîrza. El a spus într-o conferinţă de presă că alegerile pentru funcţia de preşedinte a organizaţiilor judeţene şi pentru Consiliile judeţene ale PSD vor fi organizate după alegerile europarlamentare şi prezidenţiale din 2009, precizând că o decizie în acest sens ar urma să fie luată luni de conducerea centrală a partidului. Mîrza a spus de asemenea că în organizaţia judeţeană pe care o conduce s-au declanşat alegerile în cadrul organizaţiilor locale, urmând să fie finalizate la sfârşitul lunii aprilie, iar organizaţia judeţeană va organiza doar o conferinţă în care vor fi completări ale componenţei Consiliului Judeţean al PSD. Preşedintele social-democraţilor suceveni a ţinut să declare că în organizaţie nu ar exista grupuri de nemulţumiţi şi că nu poate fi vorba sub nici o formă de „un clocot de nemulţumire” faţă de activitatea sa, subliniind că în PSD este o competiţie şi că există cadru organizat unde aceste nemulţumiri s-ar putea exprima şi să fie aduse aprecieri sau critici celor care conduc organizaţia.

El a făcut această declaraţie după ce pe parcursul săptămânii trecute, în media centrală şi cea locală se vehiculase ideea că ar putea pierde fotoliul de preşedinte. Gavril Mîrza este de părere că în momentul de faţă, în organizaţie se repetă un scenariu care a fost pus în practică la alegerea conducerii organizaţiei municipale PSD Suceava „parte din actori fiind aceiaşi”, majoritatea din afara partidului, care influenţează membri de partid. „Găsesc unelte în interior pentru a slăbi forţa organizaţiei”, a explicat preşedintele PSD Suceava. El a mai arătat că a venit şi va pleca de la conducerea organizaţiei în funcţie de voinţa membrilor de partid şi nu „la propunerea unor profitori ai partidului care au avut demnităţi şi funcţii”. „Dacă asemenea acţiuni vor continua, vor fi luate măsuri statutare, până la excludere”, a mai spus liderul PSD. El a catalogat aceste lucruri ca fiind „diversiuni” prin care se încearcă o ruptură între el şi prim-vicepreşedintele organizaţiei, deputatul Cătălin Nechifor, şi între el şi alţi colegi de partid, acţiuni pe care însă a anunţat că nu mai este dispus să le mai tolereze.