PNL Suceava nu vrea să meargă la ghici la Congresul Extraordinar de la Bucureşti

Liberalii suceveni, care sunt delegaţi la Congresul Extraordinar al partidului ce se va desfăşura la finele acestei săptămâni, la Bucureşti, au decis ca miercuri, să se întâlnească la sediul organizaţiei judeţene şi să hotărască de comun acord cum vor vota la Congres. Pe 21 martie, la Bucureşti, vor concura pentru funcţia de preşedinte Călin Popescu Tăriceanu (fost prim-ministru şi preşedinte în funcţie) şi Crin Antonescu.

Delegaţia de la Suceava, care numără 17 membri, încă nu este decisă cum va vota, şi asta mai ales pentru că părerile în privinţa susţinerii sunt împărţite. Surse din partid ne-au declarat luni că starea de incertitudine va fi curmată miercuri, mai ales că tot mai multe voci reclamă nevoia adoptării unei poziţii dinainte de ajungerea la Congres.

Aceleaşi surse ne-au spus că la Suceava s-au încercat o serie de manevre în ce priveşte dezbinarea delegaţilor, cele mai multe venind pe filiera lui Antonescu, care a promis că va veni la Suceava, dar nu a mai sosit. Între timp însă, a fost prezent Tăriceanu, care a avut o serie de discuţii cu membrii PNL şi cu delegaţii şi se pare că a înclinat balanţa în favoarea sa. Miercuri, PNL Suceava ar trebui să iasă în mod oficial cu un comunicat de presă şi să-şi anunţe susţinerea pentru un candidat sau altul.