Intră acum și în grupul de
Această expoziţie constituie o premieră pentru Suceava, tablourile lui Brauner fiind cotate în prezent la sute de mii de euro fiecare. Expoziţia se va deschide vineri, a declarat directorul Complexului Muzeal Bucovina, Emil Ursu, care şi-a exprimat bucuria că în expoziţie vor fi prezentate încă două lucrări, o compoziţie şi o lucrare grafică ce au fost, aparţinând unui colecţionar.
Şase dintre lucrări au fost puse la dispoziţie de Federaţia Comunităţilor Evreieşti din România, ele având un preţ total de asigurare de 735.000 de euro, iar alte trei lucrări cu o valoare de asigurare de aproape 70.000 de euro, vor fi preluate miercuri de la Muzeul de Artă Piatra Neamţ.
Artist evreu, Victor Brauner s-a născut în data de 15 iunie 1903 la Piatra Neamţ şi a murit în Franţa în 1966. Pe lângă cursurile Şcolii Evanghelice din Brăila, el a frecventat o scurtă perioadă pe cele ale Şcolii de Arte Frumoase din Bucureşti. Prima expoziţie personală a fost în 1924, la Bucureşti, fiind lucrări în stil expresionist. Din 1930, Brauner se stabileşte la Paris, unde se împrieteneşte cu Constantin Brâncuşi.