Angela Zarojanu a absolvit INA şi vrea din nou să ajungă prefectul Sucevei


Intră acum și în grupul de

Şefa organizaţiei judeţene de Femei Suceava a PNL, Angela Zarojanu, fostul subprefect al judeţului, este decisă să participe la concursul pe care Guvernul României urmează să îl organizeze pentru ocuparea definitivă a funcţiei de prefect al judeţului Suceava.

Zarojanu a declarat că a absolvit cu nota 10 cursurile Institutului Naţional de Administraţie (INA) fapt ce îi conferă posibilitatea să se înscrie la orice concurs pentru posturile ocupate de înalţi funcţionari publici, în care se încadrează şi cele de prefect, subprefect sau inspectori guvernamentali şi secretari generali de ministere şi agenţii guvernamentale, asimilate ministerelor.

Lidera de la PNL a spus că a luat doar nota 10 la examene şi că a urmat cursurile INA pentru că „era un curs care îmi lipsea din CV-ul meu. M-am pregătit mult în ultima vreme în administraţie publică şi am dorit în felul acesta să mă specializez”. Zarojanu nu s-a ferit să spună că se pregăteşte pentru „munca în administraţia publică”, în condiţiile în care actualmente ocupă un post în cadrul Agenţiei Judeţene Pentru Plăţi şi Intervenţii în Agricultură.

„Când va fi nevoie de mine, eu sunt pregătită”, a precizat lidera liberală, adaugând că nu exclude posibilitatea participării la concursul pentru ocuparea postului de prefect al judeţului Suceava. „Este posibil să mă prezint la un concurs în perioada următoare. Cursurile pe care le-am absolvit îmi dau acest drept şi voi participa”, a conchis Zarojanu.

Actualul prefect al judeţului, Sorin Arcadie Popescu, a fost numit temporar în funcţie până la organizarea concursului. El a absolvit cursurile INA în acelaşi timp cu Angela Zarojanu, dar este foarte posibil ca aceasta să dorească mai degrabă un post de subprefect al judeţului.


Intră acum și în grupul de