VIDEO//Liderul CNSLR-Frăția Suceava, Gabriel Buliga, de Ziua Muncii: E un 1 Mai trist. Lucrătorii vor fi cei care vor plăti din greu costurile acestei crize. E nevoie ca în România să avem salarii decente, iar forța de muncă să nu mai fie nevoită să plece în străinătate


Intră acum și în grupul de

Președintele CNSLR-Frăția, Gabriel Buliga, a declarat, vineri, de Ziua Muncii, la Subiectul Zilei de la News Bucovina că această zi este sărbătorită în izolare de lucrători care vor fi și cei care vor plăti din greu costurile crizei generate de actuala pandemie și consideră că este nevoie ca în România salarizarea să devină decentă, iar un prim pas ar fi re-introducerea impozitării progresive.

„Este un 1 mai trist. Este o zi care, în trăire, să fim împreună, chiar dacă fizic suntem izolați”, a spus Gabriel Buliga.

El a arătat că acum se fac eforturi mari ca acest nou coronavirus să nu se extindă și consideră că criza economică va fi foarte dificilă.

„Acest impact economic și social va perturba lumea muncii, iar lucrătorii vor fi cei care vor plăti din greu”, a spus liderul sindical.

El a arătat că din păcate, în urma acestei pandemii au murit oameni și mulți vor avea sănătatea șubrezită și a subliniat că lucrătorii sunt și eroi, dar și victime ale acestui coronavirus.

„Mulți ar dori să se întoarcă în activitate după ce au fost infectați, dar au probleme de respirație sau se simt slăbiți”, a spus Gabriel Buliga.

El a arătat că până acum s-au suspendat un milion de contracte de muncă, se vor închide firme și zeci de mii de oameni vor cădea din nou în sărăcie, iar inegalitățile vor fi din ce în ce mai mari, din păcate.

„Avem un sistem de sănătate slăbit în această perioadă și un sistem de asistență socială slăbit și vrem ca în această perioadă să dăm dovadă de solidaritate și să venim în sprijinul tuturor. Solicităm Guvernului să ne aibă permanent partener de dialog social pentru a face față acestei crize și pentru a garanta salariile și drepturile lucrătorilor din toate domeniile de activitate”, a spus liderul CNSLR-Frăția Suceava.

Potrivit acestuia recuperarea economică va trebui să aibă în vedere trei probleme esențiale, respectiv garantarea locurilor de muncă, a veniturilor și protecția socială.

„Principalul obiectiv trebuie să fie munca și asigurarea condițiilor de muncă și să fie garantat un salariu minim la nivel de țară prin care să încurajăm românii să rămână în țară și să muncească și să nu mai fie această ură între bugetari și mediul privat”, a declarat Gabriel Buliga.

El a spus că fiecare român trebuie să aibă un venit decent.

Buliga a mai spus că CNSLR-Frăția Suceava reprezintă interesele angajaților din asistență socială, sănătate, poliție, Petrom, gaze, industria lemnului, fabrici de confecții și că din păcate, în toți acești ani salariul minim a fost menținut la un nivel foarte scăzut.

„E nevoie urgentă de găsirea de soluții și bani pentru ca aceste salarii să crească. Dacă vrem să avem oameni liniștiți care să dea un randament bun la privat și la stat trebuie să aibă salarii decente”, a spus liderul sindical și a adăugat că din păcate, nu s-a încurajat mediul de afaceri să majoreze salariile.

„Oamenii spun că ar da salarii și mai mari, dar că birurile, taxele către stat sunt foarte mari”, a explicat Gabriel Buliga care consideră că impozitarea progresivă ar contribui la creșterea salariilor în mediul privat.

El a spus că sunt domenii de activitate, cum e cel al construcțiilor, unde salariile deja s-au ridicat.

Gabriel Buliga a respins titulatura de bugetari de lux arătând că majoritatea angajaților din sistemul de stat sunt în activitate și în această perioadă, sunt în stradă, cum e poliția sau armata lucrează în prima linie în sănătate sau asistență socială.


Intră acum și în grupul de