Bolnavii de la Centrul de Recuperare Costana si-au demonstrat calitatile actoricesti


Intră acum și în grupul de

Zece persoane cu handicap neuropsihic, din cadrul Centrului de Recuperare şi Reabilitare Neuropshiatrică Costâna, au susţinut, joi seară, un mic spectacol, la City Gallery din incinta Shopping City Suceava.

Acţiunea face parte din proiectul “Şi tu poţi fi alături de noi”, implementat de Fundaţia “Ana”, în parteneriat cu Centrul de Recuperare şi Reabilitare Neuropshiatrică Costâna şi Shopping City Suceava.

Scopul proiectului şi al acţiunilor organizate în cadrul acestuia este de a susţine şi promova activitatea Centrului, precum şi de a creşte gradul de acceptare şi integrare a persoanelor cu handicap în societate.

În deschiderea spectacolului au luat cuvântul Nelu Todireanu, directorul Fundaţiei “Ana” şi directorul Centrului Costâna, aceştia subliniind faptul că nu trebuie să existe diferenţe între oameni şi că fiecare trebuie tratat în mod egal, în nici un caz marginalizat.

Spectacolul susţinut joi seară a încheiat o săptămână extrem de importantă pentru beneficiarii Centrului, săptămână în care aceştia au susţinut diverse activităţi, printre care: seminarii de pregătire, activităţi sportive şi artistice, concursuri etc.

Emoţionaţi şi, totodată, mândri de realizările lor, cei zece membri ai Centrului au oferit celor prezenţi un spectacol mai mult decât interesant, fiecare dintre ei dând dovadă de perseverenţă, seriozitate şi, de ce nu, talent.

Seara a debutat cu muzică, protagoniştii interpretând în faţa publicului câteva piese folclorice. A urmat apoi mult aşteptata piesă de teatru “Dănilă Prepeleac”, prilej cu care beneficiarii Centrului din Costâna şi-au demonstrat calităţile actoriceşti. Emoţiile nu au reuşit să stea în calea “actorilor”, aceştia punând în scenă acţiunea piesei de teatru, reuşind să stârnească amuzamentul şi admiraţia celor prezenţi.

Trebuie menţionat faptul că, în perioada 27 – 31 octombrie a.c., la Shopping City Suceava sunt expuse obiecte decorative şi colaje “Şi noi suntem artişti!”, creaţii ale persoanelor din cadrul Centrului de Recuperare şi Reabilitare Neuropshiatrică Costâna. Expoziţia este cu vânzare şi, până acum, a avut success la public, multe din creaţii fiind deja vândute.

Centrul de Recuperare şi Reabilitare Neuropshiatrică Costâna asigură persoanelor adulte cu handicap neuropsihic găzduire, îngrijire, recuperare, socializare, reorientare profesională şi reinserţie socio-familială pe o perioadă nedeterminată, în funcţie de nevoile beneficiarilor.


Intră acum și în grupul de