Florin Sinescu(Pro România) : De 16 ani vorbim despre aceleași lucruri. Vorbim de asfaltări, vorbim de lipsa apei și canalizării, dar eu cred că trebuie să vorbim și de viitor, despre o Suceavă care trebuie să fie altfel


Intră acum și în grupul de

Candidatul Pro România la funcția de primar al Sucevei, Florin Sinescu, a declarat, joi, la Flash-interviu de la News Bucovina, că este necesar ca administrația locală suceveană să acționeze în folosul sucevenilor și că este nevoie să se adapteze cerințelor acestora.

În timpul interviului, realizat în parcarea unui mall sucevean unde se află mai multe servicii publice, Florin Sinescu s-a pronunțat pentru un program rapid de digitalizare a administrației publice sucevene, dar și de apropierea administrației publice de cetățean prin realizarea unor puncte de lucru ale Primăriei Suceava în cartierele Burdujeni și Ițcani.

El a explicat că sediul actual al Primăriei din Burdujeni nu are toate serviciile necesare și că, de exemplu, taxele și impozitele se achită la sediul din zona centrală.

Sinescu a dat exemplul unui sucevean din cartierul Burdujeni care trebuie să-și schimbe cartea de identitate, arătând că acesta va cheltui inutil 7,5 lei pentru a achita o taxă de 7 lei care este necesară la emiterea noului act în condițiile în care printr-un serviciu online simplu se poate face această plată.

Candidatul Pro România a menționat că pentru a-și preschimba cartea de identitate suceveanul care locuiește în Burdujeni trebuie să plătească 2,5 lei pentru cursa de autobuz până la sediul Primăriei, apoi alți 2,5 lei pentru a ajunge la Serviciul de evidența populației din mall, iar de acolo alți 2,5 lei pentru a ajunge înapoi acasă.

„Toate acestea în condițiile în care se poate face o plată simplă, on line, oricând, zi sau noapte”, a spus Sinescu.

Candidatul Pro România a mai declarat că trebuie modificat sistemul informatic din Primăria Suceava pentru că acum plățile făcute online prin ghiseul.ro sunt transferate manual în sistemul municipalității.

El a subliniat că e nevoie de o administrație mult mai apropiată de nevoile cetățenilor și că este necesar ca cel puțin un ghișeu al Primăriei Suceava să funcționeze până la ora 18:30 pentru cei care nu pot ajunge în perioada actualului program să aibă posibilitatea să o facă.

Flash interviu cu Florin Sinescu

Cât va mai dura “calvarul” administrativ de la Iulius Mall din Suceava. Florin Sinescu Pro România, încearcă un răspuns

Publicată de NewsBucovina.ro pe Joi, 24 septembrie 2020

Mai mult, Sinescu a spus că și legea obligă ca cel puțin o zi pe săptămână programul cu publicul să fie prelungit și după amiaza.

„De 16 ani vorbim despre aceleași lucruri. Vorbim de asfaltări, vorbim de lipsa apei și canalizării, dar eu cred că trebuie să vorbim și de viitor, despre o Suceavă care trebuie să fie altfel, o Suceavă în care digitalizarea să se simtă peste tot astfel încât oamenii aflați în dinamică să-și poată plăti taxele și impozitele sau să acceseze serviciile primăriei facil și în condiții în care lucrurile pe care le solicită să fie rezolvate”, a conchis Sinescu.


Intră acum și în grupul de