Intră acum și în grupul de
Mirela Adomnicăi, fostul candidat PSD la funcția de președinte al Consiliului Județean Suceava a declarat, la Analiza de Seară de la News Bucovina, că toți aleșii locali care au obținut mandate în aceste alegeri trebuie felicitați și i-a îndemnat să acționeze pentru mai binele locuitorilor din comunitățile lor.
Ea a felicitat pe toți cei care au câștigat în aceste alegeri locale un mandat de primar, consilier local sau județean „și pe domnul Flutur pentru mandatul câștigat de președinte al Consiliului Județean Suceava”
Adomnicăi a spus că a fost foarte multă muncă în această campanie electorală și că a fost destul de greu pentru ea pentru că a avut la dispoziție un timp prea scurt pentru a-și face cunoscută candidatura și să și convingă electoratul că este candidatul cu solțiile cele mai bune.
„Avem un județ mare, iar pentru mine a fost un timp insuficient pentru a putea să conving, odată că sunt candidatul PSD și că merit încrederea și votul”, a spus Adomnicăi care a relatat că în unele zone oamenii credeau că Gavril Mârza este în continuare candidatul PSD.
În ceea ce privește comparația pe care a făcut-o cu județul Vaslui care a generat multe comentarii, ea a spus că a vrut să atragă atenția asupra faptului că până și județul Vasul are strategie de dezvoltare și că până și județul Vaslui are salarii mai mari decât Suceava.
Analiza de Seară – invitat Mirela AdomnicăiMirela Adomnicăi iese cu fruntea sus din competiția cu Gheorghe Flutur! Ce urmează?
Publicată de NewsBucovina.ro pe Luni, 28 septembrie 2020
„Am dat de gândit. În mintea sucevenilor s-a conștientizat ideea- dincolo de mândria noastră de bucovineni că avem un nivel de trai mai ridicat în județ, care merită un loc mai ridicat în topul județelor- că nu suntem chiar așa, că sunt cifre oficiale care ne arată că am avut un regres economic. Noi trebuie să conștientizăm această realitate, să ieșim din negarea realității cu mândria noastră de bucovineni și că ceea ce s-a întâmplat ca strategie de administrație publică a fost greșit pentru că ne-a dus într-o coadă a clasamentului la nivel național și că orice explicație sau orice vinovați am încerca să găsim este o realitate care trebuie îndreptată”, a spus Adomnicăi.
Ea a arătat că își dorește ca aleșii locali care au câștigat încrederea să conștientizeze că misiunea lor este mai bine pentru oamenii din comunitate.
„Acest clasament codaș al județului se reflectă în viața de zi cu zi, se reflectă direct în buzunarul sucevenilor”, a spus Mirela Adomnicăi.
Intră acum și în grupul de