Prorectorul USV, Mihai Dimian: Ne așteaptă vremuri mai dificile decât în primăvară, dar dacă luăm situația în serios, în două-trei luni va trece acest val. În martie lucrurile vor sta mai bine// VIDEO


Intră acum și în grupul de

Prorectorul Universității „Ștefan cel Mare” din Suceava, prof. univ. dr. Mihai Dimian, a declarat, miercuri, la Subiectul Zilei de la News Bucovina, că în următoarele luni situația va fi mai grea decât în primăvară în ceea ce privește epidemia cu SARS-CoV-2, dar că dacă se vor respecta măsurile de protecție situația se va îmbunătăți în două luni de zile.

„Ne așteaptă vremuri mai dificile chiar și cât cele trăite în primăvară. Trebuie să ne protejăm prin măsurile pe care le avem, să luăm în serios această situație și să nu spunem că nouă nu ni se poate întâmpla acest lucru. Dacă facem acest lucru se poate ca în două luni de zile să treacă acest val și lucrurile să se îmbunătățească”, a spus Mihai Dimian.

El a subliniat că este o diferență între ceea ce se afirmă la nivel guvernamental și ceea ce crede el despre evoluția pandemiei.

Astfel, Mihai Dimian spune că la întrebarea „E posibil ca în martie lucrurile să stea mai bine?”, răspunsul său este: „Da, este posibil ca în martie lucrurile să stea mai bine”.

El a arătat că prin această apreciere nu înseamnă că susține amânarea alegerilor, dar nici nu este de acord cu acest argument pentru organizarea alegerilor în decembrie.

„ Nu va dura această perioadă patru-cinci luni de zile. Este o epidemie. Acum e la nivel global. Vedem cum au evoluat epidemiile. Nu sunt valuri lungi de patru-cinci luni de zile, dar depinde și de ce facem noi.  Dacă vom continua ușor-ușor să „evităm” măsurile sau să păcălim măsurile luate, putem ajunge și până în martie”, a declarat Mihai Dimian.

El a spus că trebuie evitate evenimentele cu multe persoane unde există risc de infectare.

Prorectorul a arătat că și în campus se păstrează foarte strict restricțiile, dar studenții se duc apoi în parc, fumează, și stau câte zece și discută.

„Trebuie să mergi să le spui că cei care nu fumează poartă mască, iar cei care fumează stau la doi metri distanță și vorbesc în condițiile astea și atunci posibilitatea de infectare scade”, a spus universitarul sucevean.

El a mai declarat că din punctul său de vedere nu alegerile sunt un pericol, dar faptul că cei din birourile electorale stau foarte multe persoane ridică un semn de întrebare.

„Ce am observat la alegerile locale e că erau puși 12 oameni într-o sală. E adevărat, cu măști, dar 12 oameni. Eu vreau să văd statistica celor care au fost în comisiile electorale și să văd gradul lor de infectare. Nu eu, ca votant, m-am simțit în pericol, dar când m-am uitat la cei din sală am simțit un pericol pentru ei”, a mai declarat Mihai Dimian.

El a mai declarat că autoritățile ar trebui să nu mai folosească argumentul că nu se știe dacă în martie va fi mai bine ca în decembrie pentru organizarea alegerilor.

„Chiar spunând că este posibil ca în martie să fie mai rău ca în decembrie creezi în plus o panică. Adică nu mai scap niciodată de situația asta?  Dacă știi lucrul acesta atunci arată-mi argumentele, arată-mi analizele, să știm cum ne pregătim, dar nu-l folosi pentru cadrul acesta electoral”, a conchis Dimian.


Intră acum și în grupul de