Cupa Music&Pub la Rummy – competitia care da premii si prietenii

A treia ediţie a Cupei Music&Pub la rummy a adunat sâmbătă la mansarda pub-ului sucevean nu mai puţin de 16 persoane, care, în decursul a mai mult de 4 ore, şi-au demonstrat abilităţile la acest sport, sau joc, cum îl numesc unii.

Câştigătorul acestei ediţii, Adrian Păşnicuţu, a declarat pentru NewsBucovina.ro că este prima dată când a participat la concursul de rummy sucevean (menţionăm că este singura activitate de acest gen care se desfăşoară în Suceava). Tot el ne-a spus că ceilalţi jucători au fost foarte bine pregătiţi, competiţia a fost una acerbă şi, prin urmare, victoria e mai dulce.

Dat fiindcă acest joc se bazează pe gândire logică dar şi pe noroc, Adrian Păşnicuţu ne-a spus că 50% din victorie se datorează norocului, dar şi riscului pe care şi l-a asumat pe durata competiţiei.

Cât despre iniţiativă, pasionaţii de rummy spun că “este una lăudabilă” şi că speră la o creştere a numărului de participanţi. Potrivit acestora, rummy este un joc social, iubit de către mulţi dintre noi, de aceea se aşteaptă şi o creştere a numărului de participanţi la Cupa Music&Pub.

Constantin Marcuş, coordonatorul şi arbitrul evenimentului, “omul cu ideea” organizării acestei competiţii care iată a trecut şi de a treia ediţie, ne-a spus că evenimentul este unul reuşit, competiţia de sâmbătă a fost strânsă iar câştigători au fost desemnaţi, după cum era şi normal, cei mai buni jucători.

Următoarea ediţie se va deşfăşura peste două săptămâni, în aceeaşi locaţie primitoare şi prietenoasă, Music Pub Suceava, iar premiile vor fi şi de această dată îmbucurătoare. Bucuria de a câştiga competiţia, de a participa la eveniment şi de a lega amiciţii frumoase cu ceilalţi participanţi este bineînţeles unul dintre cele mai importante premii, simbolic vorbind.