Cupa Music&Pub la Rummy a trecut de a patra editie!


Intră acum și în grupul de

A patra ediţie a Cupei Music&Pub la rummy a adunat sâmbătă la mansarda pub-ului sucevean 20 de iubitori ai acestui joc, care au intrat în competiţie pentru a câştiga unul dintre premiile puse la bătaie de organizatori şi, mai important, pentru a obţine unul dintre mult râvnitele trei locuri în clasificarea finală.

După mai mult de patru ore de luptă crâncenă, premiile I, II şi III au mers către Ilie Marcel Nuţu, Adrian Noroc şi Marius Sava. Şi de aceasta dată jocul a fost unul strâns şi, prin urmare, victoria a fost dulce.

Constantin Marcuş, coordonatorul şi arbitrul evenimentului a declarat pentru NewsBucovina.ro că următoarea ediţie se va deşfăşura peste două săptămâni, în aceeaşi locaţie, la Music Pub din Suceava, premiile vor fi şi de această dată îmbucurătoare, concurenţii mai experimantaţi şi competiţia şi mai acerbă.

Pe lângă faptul că această acţiune, Cupa Music&Pub la rummy, oferă o şansă unică sucevenilor pasionaţi de acest joc de a-şi exercita abilităţile, evenimentul constituie şi un bun prilej de socializare, jucătorii legând în acest fel relaţii de amiciţie cu ceilalţi concurenţi. Putem spune astfel că, la Music Pub, se joacă rummy şi se leagă prietenii.


Intră acum și în grupul de