Dr. Alexandru Calancea: Urmează să identificăm un spațiu pentru Facultatea de Medicină în curtea Spitalului Județean Suceava//VIDEO


Intră acum și în grupul de

Managerul SJU Suceava, dr. Alexandru Calancea, a anunțat, miercuri, la Analiza de Seară de la News Bucovina că în prezent, împreună cu specialiști, se caută un spațiu pentru Facultatea de Medicină a USV  în curtea spitalului.

Dr. Alexandru Calancea a declarat că își dorește foarte mult ca Spitalul Județean Suceava să devină spital clinic.

„Din 2015 de când sunt la SJU Suceava tot purtăm discuții. Și cei de la Consiliul Județean își doresc acest lucru. Ideea este ca și USV să facă pași în această direcție, de a avea această Facultate de Medicină și mai departe, colaborarea”, a spus managerul SJU Suceava.

El a adăugat că în prezent conducerea SJU Suceava analizează dacă poate oferi un spațiu în curtea spitalului nou pentru sediul Facultății de Medicină.

Calancea a menționat că a existat o discuție pentru acest amplasament în curtea spitalului vechi, dar că acolo nu este posibil pentru că sunt deja proiecte pentru construcția spitalului de pediatrie și pentru spitalul de boli infecțioase și mai sunt și blocurile pentru medici.

„Analizăm și președintele CJ Suceava mi-a trasat această sarcină să identificăm în curtea Spitalului Județean să găsim un spațiu să-l oferim”, a spus managerul SJU Suceava.

El a menționat că se va găsi un spațiu, dar trebuie să se țină cont și de faptul că SJU Suceava este în plină expansiune și ascensiune.

„Vrem și noi corpuri de clădiri noi, specialități noi. Aici va trebui să cântărim lucrurile foarte bine, dar în același timp și Facultatea de Medicină trebuie să fie în proximitatea Spitalului de Urgență pentru că va fi o simbioză benefică pentru întregul sistem medical sucevean”, a declarat Alexandru Calancea.

Managerul SJU Suceava a arătat că și SJU Suceava trebuie să se dezvolte și Facultatea de Medicină trebuie să existe și să existe o colaborare cu Universitatea Suceava.

„Va fi în beneficiul pacienților care ne calcă pragul. Vom găsi o posibilitate astfel încât toate lucrurile să fie foarte bune pentru toți cei implicați în această acțiune”, a mai declarat dr. Alexandru Calancea.


Intră acum și în grupul de