Mihai Dimian consideră că numărul de vaccinări împotriva Covid 19 este bun: Cine stabilește niște ținte, creează așteptări false în rândul populației. Lumea se vaccinează într-un anumit ritm

Prorectorul Universității „Ștefan cel Mare” din Suceava prof.univ. dr. Mihai Dimian, a pus, marți, la îndoială rata oficială a vaccinării în județul Suceava motivând că nu sunt date clare care să poată fi comparate pentru că această rată se calculează la o populație a județului de aproape 800.000 de locuitori.

Într-un interviu la  „Exclusiv la Miezul Zilei”, de la News Bucovina Mihai Dimian a apreciat că la nivelul județului Suceava, în privința vaccinării, nu se vorbește despre o statistică reală.

„Nimeni nu vorbește despre o realitate, se vorbește despre o statistică inventată. Ce înseamnă 20% din populația județului Suceava?”, a întrebat Mihai Dimian care spune că se face raportarea la o populație declarată a județului de 767 de mii de locuitori.

El a spus că nu se poate vorbi de această populație și că ar trebui să se stabilească procentul de vaccinare față de numărul efectiv de locuitori din județ.

Mai mult, Mihai Dimian a spus că și în cazul Centrului de Vaccinare din USV s-a constatat că au venit etnici români din Republica Moldova, chiar cu familiile, și s-au vaccinat.

„Nici nu știu dacă aceste cazuri pe care le înregistrăm în orașul Suceava sunt într-adevăr din oraș sau poate provin din alte zone. Îmi pare rău, dar nu cred că avem o imagine reală asupra gradului de vaccinare”, a explicat prorectorul USV.

Acesta a declarat de asemenea că ”într-o perioadă de heirupism”, se tot dădeau ca exemple orașele mari, unde vaccinul era la cinci minute de mers din apartamentul în care stăteau persoanele respectice și se compara cu județul Suceava unde mai mult de două treimi din populație locuiește în zona rurală, la zeci de kilometri de un centru de vaccinare.

„Nu este un acces egal la acest vaccin pentru a compara diversele zone din România. Eu, ce pot să constat, este că accesul la vaccin a fost mult mai facil în orașele mari decât în județul Suceava”, a spus Dimian.

Întrebat despre pragul de 5 milioane de persoane vaccinate, așteptat de autorități la 1 iulie, acesta a ținut să precizeze că cine stabilește niște ținte, creează așteptări false în rândul populației.

„De ce ar fi trebuit ca la 1 iulie să avem 5 milioane de persoane vaccinate? Ce studii arată acest lucru? Ne-am propus o țintă, dar avem și un plan de realizare? Chestia aceasta cu propuneri și strategii care nu au nici o bază, nici un studiu serios făcut în spate, nu cred  că ar trebui să devină subiect de discuție. Lumea se vaccinează într-un anumit ritm, am ajuns la un anumit număr de vaccinări, eu zic că e un număr bun”, a mai declarat prorectorul.

loading...