VIDEO//Premieră: Trei cai folosiți la furt de fier vechi și abandonați de hoți în cartierul Ițcani au fost preluați de Asociația „Casa lui Patrocle” cu sprijinul Poliției Animalelor. Este primul caz de plasare a animalelor în pericol


Intră acum și în grupul de
Medicul veterinar Alexandru Hordoan arată unde a observat răni pe corpul unuia dintre caii abandonați

O premieră a fost înregistrată, marți, în municipiul Suceava când Poliția Animalelor și Asociația ”Casa lui Patrocle” au fost solicitate să  intervină pentru salvarea a trei cai folosiți pentru furtul de fier vechi, fiind primul caz de plasare a animalelor în pericol.

Animalele au fost abandonate de hoți încă de dimineață în zona gropii de gunoi din Ițcani.

Șeful Biroului Protecția Animalelor din  cadrul IPJ Suceava, comisarul șef Cristian Dascălu a arătat că animalele au fost abandonate cu căruțe cu tot.

„Avem o speță de furt, unde autorii au abandonat, în urmărire, căruțele cu tot cu animale, în proximitatea unei artere de circulație. Ținând cont de temperaturile ridicate și din examinarea de specialitate  efectuată de medicii veterinari din cadrul Biroului de Protecție a Animalelor, vom dispune plasarea acestor trei cai, aflați în stare de pericol,  pentru o perioadă de 45 de zile către Asociația ”Casa lui Patrocle”,aceasta deținând un  contract în acest sens cu Consiliul Județean Suceava”.

La fața locului a fost solicitată și prezența unui medic veterinar care a examinat animalele și le-a acordat îngrijiri medicale de specialitate.

„Am fost contactat în vederea realizării unui examen clinic, a trei cabaline, toate femele. După părerea noastră au în medie, 10-12 ani, după dentiție. Toți cei trei cai au fost identificați prin microcip, iar în cursul zilei de azi urmează să se caute și proprietarul sau proprietarii, după caz. În urma examenului clinic, s-au depistat multiple plăgi cutanate infectate și netratate”, a spus medicul veterinar Alexandru Hordoan.

El a apreciat că starea de întreținere a cailor este „satisfăcătoare”, dar a constatat, după reacțiile animalelor, că asupra lor se aplicau și bătăi motiv pentru au și o mare reticență la oameni.

Coordonatorul Asociației ”Casa lui Patrocle”, Roxana Ciornei, a declarat că a fost contactată de dimineață de Poliția Locală și a fost informată că în zona Ițcani, au fost prinși în flagrant, niște cetățeni, care erau la furat de fier vechi.

„I-au prins în fapt, au descărcat căruțele, iar caii au rămas aici în soare. Noi am venit să ne mobilizăm, să salvăm animalele. Este primul caz de plasare a animalelor în pericol, în adăpost”, a spus Roxana Ciornei.

Acest tip de plasare, conform legislației în vigoare, se realizează pentru o perioadă de 45 de zile.

„Caii vor merge în adăpost, sub asistență veterinară. Noi le vom asigura toate condițiile de care au nevoie. Așteptăm să vedem ce se va întâmpla după cele 45 de zile. În toată această perioadă ei vor sta în custodie la noi, la Asociația ”Casa lui Patrocle” și vom vedea după care va fi procedura, dat fiind faptul că vorbim de un dosar penal. Noi am venit să ajutăm animalele acestea care stăteau în soare. Concluzia este că va fi multă muncă. Trei cai să vină deodată nu este uşor. Un cal nu este un câine, un câine îl iei în brațe și îl pui într-un țarc, cu caii e altă treabă. Noi ne-am organizat: îi luăm, îi ducem la adăpost, la umbră”, a conchis Roxana Ciornei.


Intră acum și în grupul de