VIDEO//Modernizare cu cântec: Cea mai veche fântână din Pârteștii de Sus, afectată de devierea cursului unui șanț pentru realizarea unei parcări


Intră acum și în grupul de

Înființarea unei parcări la o casă de rugăciune a comunității penticostale din Pârteștii de Sus a determinat un șanț de colectare a apelor să fie deviat, iar acesta deversează în cea mai veche fântână din sat, care a asigurat apa pentru locuitori chiar în timpul secetei din 1946-1947.

Localnicii arată că s-a făcut o parcare, iar prin construirea acesteia a fost deviat cursul șanțului de pe marginea drumului local.

„Nu ai voie să deviezi un pârâu, un șanț, fără aprobarea cuiva. Aici s-a făcut o parcare. Nu trebuia să fie deviat cursul șanțului. Pe acest șanț de un  kilometru vin tot felul de deșeuri de la animale. Când plouă torențial apa umple șanțul și apoi ajunge și în curți”, a spus un localnic.

El a explicat că situația a apărut după ce s-a făcut o parcare și a fost deviat șanțul.

Localnicii sunt nemulțumiți că a fost afectată și pânza freatică, iar apa din fântâni a devenit roșiatică din această cauză.

Ei spus că apa din cea mai veche fântână din sat, funcțională de mai bine de 100 de ani și care era singura cu apă în timpul secetei din 1946-1947 a fost afectată de această lucrare.

„A distrus șanțul care acum se revarsă în fântână și s-a distrus fântâna”, a spus un localnic.

De menționat este că localnicii s-au plâns primarului și susțin că acesta le-a întors spatele.

Totodată, chiar și unul dintre reprezentanții comunității penticostale spune că trebuia lăsat șanțul și că ar fi fost de preferat o soluție cu rigole.

Primarul comunei Cacica, Petru Todosi, a explicat că în zona respectivă a fost amenajată o parcare la cerința comunității penticostale din Cacica.

„Oamenii sunt mulțumiți, dar sunt și câțiva nemulțumiți care spun că intră apa în fântână, dar vom betona șanțul”, a spus Todosi.

El a arătat că în zona respectivă erau două șanțuri, unul pe lângă drum, iar altul pe lângă proprietăți și că s-a preferat soluția devierii șanțului de pe lângă drum pentru că soluția cu rigole era prea scumpă.

Primarul a dat asigurări că se va găsi soluția pentru rezolvarea problemei.


Intră acum și în grupul de