Neurochirurgul Leon Danaila, Doctor Honoris Causa al Universitatii sucevene (VIDEO)


Intră acum și în grupul de

Omul care a adus primul microscop operator în România, deţinător a numeroase ordine şi medalii, cu o carieră impresionantă în spate şi cu un palmares extrem de bogat din punct de vedere profesional, academicianul Leon Dănăilă a fost distins marţi cu titlul de Doctor Honoris Causa, din partea Universităţii “Ştefan cel Mare” Suceava.

Comisia care a analizat propunerea pentru decernarea acestui titlu a avut următoarea componenţă: prof. univ. dr. Adrian Graur, rectorul Universităţii “Ştefan cel Mare” Suceava în calitate de preşedinte, alături de membrii – prof. univ. dr. Florian Popa, rectorul Universităţii de Medicină şi Farmacie „Carol Davila” din Bucureşti, neurochirurgul Ştefan Florian, prof. univ. dr. în cadrul Universităţii de Medicină şi Farmacie „Iuliu Haţegan” din Cluj-Napoca, prof. univ. dr. Aurel Constantin Costea de la Universitatea de Medicină şi Farmacie „Victor Babeş” din Timişoara, prof. univ dr. Ion Poeată, şeful catedrei de Şiinţe Biomedicale din cadrul Universităţii de Medicină şi Farmacie „Gr. T. Popa” din Iaşi, conf. univ. biolog dr. Margareta Grudnicki de la Facultatea de Silvicultură din cadrul Universităţii sucevene şi prorectorul Universităţii “Ştefan cel mare” Suceava, prof. univ. dr. Aurel Burciu.

Leon Dănăilă, o somitate a lumii medicale naţionale şi internaţionale

În rol de moderator al festivităţii găzduite de Auditoriumul “Joseph Schmidt” al Universităţii “Ştefan cel Mare” Suceava, rectorul Adrian Graur a făcut o trecere în revistă a distincţiilor obţinute de acad. Leon Dănăilă de-a lungul activităţii sale profesionale, folosind cuvinte alese: „Avem deosebita plăcere de a primi în mijlocul nostru o somitate a lumii medicale naţionale şi internaţionale, un neurochirurg de renume mondial, pe cel supranumit < sculptorul de creiere > întrucât bisturiul în mâinele sale devine asemeni daltei lui Brâncuşi, dătător de viaţă şi artă curativă”.

Rectorul Universităţii sucevene a menţionat, deopotrivă, printre meritele maestrului Leon Dănăilă, născut la Darabani, faptul că în prezent, la 77 de ani, este medic specialist neurochirurg la Spitalul „Gh.Marinescu” din Bucureşti. Potrivit lui Adrian Graur, Leon Dănăilă a fost ales în anul 1997 membru corespondent al Academiei Române, iar din 2004 a devenit membru titular al acesteia, până în prezent efectuând peste 27.000 de intervenţii chirurgicale, dintre care 14.700 cu microscopul operator şi 715 cu laserul. Totodată, Leon Dănăilă este conducător ştiinţific de doctorate din anul 1990, atât pentru doctoranzi români, cât şi străini, deţinând un număr impresionant de ordine şi medalii, printre care: Medalia Ateneului Român (1990), Medalia Caritas Catholica Vlassnderen – Belgia (1995), Noble Prize acordat de „United Cultural Convention” (2001), titlul de Cavaler acordat de „Academie Europeenne d’Informatisation” (2002) şi Trofeul de Excelenţă la Gala „10 pentru România” (2009).

Leon Dănăilă: „Sunt o metastază a acestor locuri paşnice şi binecuvântate de Dumnezeu”

După ce a fost distins cu titlul de “Doctor Honoris Causa”, Leon Dănăilă a apreciat: “Acordarea acestui titlu se datorează şi faptului că sunt, ca să zic aşa… în termeni medicali, o metastază a acestor locuri paşnice şi binecuvântate de Dumnezeu (…) Nu îmi vine să cred de unde am pornit şi unde am ajuns, parcă ar fi vorba de altă persoană. Îmi este greu să redau în puţine cuvinte amintiri cu o rezonanţă deosebită din viaţa mea, care au rămas vii peste timp, precum şi tot ceea ce păstrez în memorie despre anii din tinereţe, despre marile bucurii şi visări ale adolescenţei, sau supărări şi lacrimi inevitabile vârstei şi situaţiei materiale şi politice din acea vreme (…) Acum, acest moment de mare înălţare sufletească în care mi se acordă de către USV titlul de Doctor Honoris Causa, reprezintă prilej de abordare prospectivă a menirii acestui areopag ştiinţific şi cultural, în devenirea noastră a tuturor”.

Totodată, Leon Dănăilă a vorbit despre personalităţile formate de-a lungul vremii de Universitatea suceveană. “Această universitate este o mare instituţie de educaţie şi învăţământ. O expresie fericită a şcolii româneşti, indiferent de domeniile sale. Ea dă studenţilor o bună pregătire teoretică şi practică şi le stârneşte apetitul muncii intelectuale. Aici încolţesc seminţele unor idealuri generoase, aspiraţia spre adevăr şi afirmare după dorinţele şi puterile fiecăruia”, a ţinut să sublinieze academicianul.


Intră acum și în grupul de