Calin Baban si-a vernisat expozitia de grafica, “35” (VIDEO)

Oficialităţi, oameni de cultură, jurnalişti, pictori amatori şi elevi, au fost, miercuri, la City Gallery din incinta Shopping City Suceava, alături de artistul plastic Călin Baban la vernisarea expoziţiei sale de grafică intitulată “35” şi de criticul de artă Valentin Ciucă care şi-a lansat cea mai recentă carte a sa – „Dicţionarul ilustrat al artelor frumoase din Moldova”.

La eveniment au participat şi subprefectul Suceavei, Angela Zarojanu, care s-a arătat impresionată de peisajele executate în tehnica grafit pe hârtie, a artistului Călin Baban, precum şi primarul municipiului Fălticeni, Vasile Tofan, care s-a deplasat special la Suceava pentru a-l susţine pe Călin Baban, profesor la Liceul de Artă “Ciprian Porumbescu” Suceava.

În calitate de invitat special, cunoscutul critic de artă Valentin Ciucă a făcut aprecieri, în stilu-i caracteristic, cu privire la cele 35 de imagini redate în cadrul expoziţiei.

“Această expoziţie este una de desene, mai rar întâlnită la noi pentru că toţi artiştii mici şi mari cred că s-au născut pictori dintr-odată, ori sculptori dintr-odată. Aici este vorba despre topos. Termenul de topos defineşte un loc legat de spiritualitate. Nu este un loc care se defineşte geografic, cu perimetre mai mult sau mai puţin riguroase. Aici este un sanctuar în care fiecare tuşă, fiecare urmă de creion reînvie de fapt o realitate preexistentă în conştiinţa artistului şi pe care a identificat-o în realitatea imediată. Nu artistul caută motivul, ci motivul este acela care determină declanşarea izvorului de energie spirituală menită să se înveşnicească în expresie plastică. Pe noi ne aleg şi cuvintele, şi formele, şi culorile, astfel încât să identificăm toposul de care aveam nevoie”, a declarat Valentică Ciucă, care a mărturisit că lucrările semnate de Călin Baban îl obligă la tot felul de conexiuni care înseamnă, în fond, planul recunoaşterii valorii acestui „desenator cu totul special”, explicând că nu există artă în absenţa desenului.

În finalul evenimentului, când i-a venit rândul să vorbească despre propriul său volum, „Dicţionarul ilustrat al artelor frumoase din Moldova”, maestrul Ciucă a fost destul de rezervat, recomandând celor prezenţi acestă carte în care a reunit în jur de 1000 de artişti. “Este o lucrare prefaţată, ca toate cărţile mele, de acad. Răzvan Teodorescu, care şi el a socotit că această carte adună într-o sinteză la nivel naţional ceea ce alţii nu au făcut atâţia ani, în frunte cu funcţionari, cu şefi, cu directori etc.”, a menţionat Valentin Ciucă.

Expoziţia “35” va sta pe simezele din City Gallery până la sfârşitul lunii mai.