Edi Hanuseac, LAUREAT al Festivalului International al Vedetelor „Ploaia de stele”

Primăvara acestui an a adus noi premii în palmaresul lui Edi Hanuseac, elev în clasa a V-a la Liceul de Artă „Ciprian Porumbescu” Suceava, care se pregăteşte la secţiunea de canto a Palatului Copiilor Suceava, încă de la vârsta de 4 ani, sub îndrumarea prof. Mihai Lungoci. Cea mai recentă distincţie a sa a fost obţinută la Festivalul Internaţional al Vedetelor „Ploaia de stele”, care s-a desfăşurat la Chişinău, la mijlocul lunii aprilie.

„Edi a venit la Palatul Copiilor înainte să împlinească vârsta de 4 ani, iar acum are peste 11 ani, fiind un copil destul de longeviv al Palatului, un elev foarte consecvent şi conştiincios. S-a ţinut de activitate, mărturie stând rezultatele deosebite pe care le-a obţinut de-a lungul timpului”, a apreciat Mihai Lungoci, profesor de canto şi instrumente muzicalela la cercul de muzică vocal-instrumentală, în cadrul Palatului Copiilor.

Edi Hanuseac a venit pentru prima dată la Palat adus de către tatăl său, cel care a simţit că cel mic, în vârstă de aproape 4 ani atunci, avea să devină un mare talent.

„Într-adevăr, la vârsta de 4 ani, nu poţi să îţi dai foarte bine seama de perspectiva pe care o are copilul, însă faptul că a fost foarte consecvent şi s-a ţinut de activitate, şi a perseverat, l-a adus pe elevul meu la un nivel foarte bun. Ca profesor eu sunt foarte mulţumit de el. În prezent, Edi este elev în clasa a V-a la Liceul de Artă < Ciprian Porumbescu > Suceava şi studiază încă din clasa I şi pianul”, a declarat pentru NewsBucovina.ro prof. Mihai Lungoci.

Până să ajungă la premiul cel mare pe care l-a obţinut de curând la Chişinău, Edi Hanuseac a participat la mai multe concursuri care s-au desfăşurat la nivel judeţean, obţinând întotdeauna locul I. Un pas foarte important în cariera micului solist l-a reprezentat anul 2008 când a participat la “Festivalul Naţional de muzică uşoară şi populară” din Polonia, de la Sosnowiech şi a obţinut locul I şi un premiu special acordat din partea juriului.

După acest moment, anul trecut, în 2010, Edi a obţinut locul I în cadrul concursului „Steluţele pucioase”, ediţia a X-a, desfăşurat la Pucioasa, în Dâmboviţa, preşedintele juriului fiind Titus Andrei, coordonatorul redacției de muzică ușoară de la Radio România Actualități.

La scurt timp, a obţinut un alt loc I în cadrul unui concurs care s-a desfăşurat la Moreni, la categoria sa de vârstă, alături de un premiu de popularitate oferit din partea TV Târgovişte. „Anul trecut era încadrat la categoria 7-11 ani, iar în prezent este încadrat la categoria 11-14 ani. Am avut emoţii mari, însă Edi este un copiul deosebit de talentat demonstrându-şi potenţialul în faţa colegilor săi mai mari”, a precizat prof. Lungoci, care a menţionat că la concursul care s-a desfăşurat la Pucioasa, juriul a fost alcătuit din artişti de renume ai lumii muzicale uşoare româneşti, respectiv Corina Chiriac, Virgil Popescu, Voicu Enăchescu.

Cel mai recent premiu obţinut de „mica stea” a Palatului Copiilor Suceava este cel de la Chişinău, de la Festivalul Internaţional al Vedetelor „Ploaia de Stele”, care s-a desfăşurat în perioada 16-17 aprilie, unde a fost distins cu titlul de “Laureat”, alături de un trofeu, la festival neacordându-se premii, ci doar titluri. „Aici a fost foarte apreciat cântând melodia < Eminescu > , semnată de Ion şi Doina Aldea Teodorovici, iar anul trecut, a participat la faza finală a Festivalului < Mamaia Copiilor > ”, a completat Mihai Lungoci.

Tot de la acesta am mai aflat că, „dacă activităţile sunt prinse în calendarul nostru şcolar, atunci cheltuielile în ceea ce priveşte transportul sunt suportate de Palatul Copiilor Suceava, iar cazarea şi masa sunt suportate de regulă de organizatori”.