Intră acum și în grupul de
Elevii Colegiului “Andronic Motrescu” din Rădăuţi şi-au propus să-şi impresioneze colegii şi profesorii la Balul Bobocilor din acest an, cu un spectacol în care vor încerca să îmbine cu pricepere şi talent elementele moderne cu cele tradiţionale, tema aleasă fiind “Modern vs. tradiţional”.
“Elevii si profesorii Colegiului << Andronic Motrescu >> din Rădăuţi sunt deschişi la tot ce e nou şi modern, dar în acelaşi timp respectă şi iubesc tradiţiile. Astfel, elevii se bucură să aplaude atât formaţia de dansuri populare a liceului, foarte cunoscută de altfel, cât şi cele două formaţii de dans modern; muzica populară este la fel de iubită şi de prezentă ca şi muzica tinerilor din ziua de azi, iar teatrul modern şi pantomima câştigă la fel de multe premii ca şi spectacolul obiceiurilor”, transmite pentru NewsBucovina.ro, prof. Sofrona Perţa, în calitate de organizator al evenimentului.
Potrivit acesteia, în concurs vor intra opt perechi de boboci, ce vor trece prin focul a patru probe. “Prima va fi o probă în care bobocii ne vor convinge că nu sunt numai frumoşi, ci şi talentaţi. Va urma o probă de inteligenţă şi creativitate, apoi proba surpriză şi la final proba de eleganţă”, a adăugat Sofrona Perţa, asigurând că spectacolul va fi presărat şi cu momente artistice susţinute de elevii şi formaţiile artistice ale liceului: dans popular şi modern, muzică populară şi muzică uşoară, mimă şi scenete umoristice.
Balul Bobocilor, ediţia 2011, de la Colegiul “Andronic Motrescu” din Rădăuţi va avea loc în data de 18 noiembie, de la ora 18.00, avându-i ca invitaţi speciali pe artiştii trupei Hara, care vor susţine un concert live de 50 de minute.
După bal, petrecerea va continua “LA LAC”.
Intră acum și în grupul de