Daiana Robu, castigatoarea locului II in topul „Miss Boboc Online 2011”: „Va urez sa aveti parte de un An Nou cu belsug in toate!”

Daiana Robu, câştigătoarea premiului II în cadrul concursului „Miss Boboc Online 2011” organizat de NewBucovina.ro la începutul lunii decembrie, s-a aflat joi în redacţia noastră pentru a-şi ridica premiul în valoare de 300 lei.

Frumoasa rădăuţeancă este elevă în clasa a IX-a la Colegiul Tehnic Rădăuţi şi susţine că reuşita pe care a avut-o prin intermediul NewsBucovina.ro a făcut-o să capete mai mult curaj în forţele proprii.

Deşi participarea în concurs a reprezentat pentru Daiana o provocare, tânăra s-a bucurat de sprijinul familiei sale şi îndeosebi al surorii sale mai mari Lorena, de care susţine că este extrem de ataşată şi că reprezintă modelul său în viaţă.

„Lorena a monitorizat în permanenţă situaţia voturilor din concurs şi mi-a transmis periodic stadiul clasamentului, deoarece în perioada în care a început concursul eu mă aflam într-o deplasare alături de colegii din Ansamblul << Florile Bucovinei >> din care fac parte cu mândrie. În această formulă am avut parte de deplasări în Franţa şi în Germania la diferite manifestări, însă ne-am făcut simţită prezenţa şi la concursurile de profil atât pe plan local, cât şi naţional”, a declarat pentru NewsBucovina.ro, Daiana Robu.

Talentata rădăuţeancă ne-a dezvăluit că este obişnuită cu scena încă de mică, de la vârsta de 7 ani când a intrat în componenţa Ansamblului „Ciobănaşul” din cadrul Palatului Copiilor din Rădăuţi, acolo unde a avut ocazia să înveţe tainele dansului popular şi să fie interpretă de muzică populară. La acel moment, tânără artistă s-a remarcat la diferite concursuri naţionale şi internaţionale, obţinând chiar locul I internaţional. O fire sensibilă, Daiana a făcut de mică balet, dans de societate, dar şi dans modern, învăţând deopotrivă să cânte la pian şi la vioară.

Daiana va investi banii primiţi ca premiu din partea NewsBucovina.ro în tradiţii şi obiceiuri: „Îmi voi petrece Revelionul acasă, alături de familia mea, iar cu bănuţii obţinuţi voi primi cete de urători. Consider că în comuna Volovăţ care se află la 4 km de Rădăuţi există cele mai frumoase obiceiuri şi tradiţii de iarnă păstrate de peste veacuri”.

Având în vedere că are înclinaţii artistice, pe viitor Daiana Robu se vede studentă la Teatru sau la Conservator, deşi mama o vede la Academia de Poliţie.

„Mulţumesc echipei NewsBucovina.ro pentru că mi-a dat ocazia să trec prin această experienţă, care mi-a dat mai multă încredere în mine. Urez utilizatorilor acestei publicaţii să aibă parte de un An Nou plin de fericire, bucurie, cu belşug în toate şi sănătate multă!”, a transmis frumoasa rădăuţeancă.