Directorii de scoli nu vor putea fi schimbati din functie pana in toamna. Afla aici din ce motiv!


Intră acum și în grupul de

La Inspectoratul Şcolar Judeţean (IŞJ) Suceava, a ajuns, în data de 5 februarie 2013, o adresă venită din partea Ministerului Educaţiei, prin care se recomandă stabilitate la nivelul unităţilor de învăţământ şi păstrarea directorilor în funcţie.

Gabriela Scutaru ISJ

Potrivit adjunctului IŞJ Suceava, Gabriela Scutaru,  documentul este pur şi simplu o recomandare care reaminteşte că numirea directorilor cu delegaţie (prin detaşare în interesul învăţământului) se realizează cu avizul Consiliului de Administraţie al Inspectoratului Şcolar, lucru prevăzut în metodologia din 2008.

„Datorită faptului că anul şcolar este în curs şi că există o mulţime de activităţi care se desfăşoară în cel de-al doilea semestru (examene, încheiere  ş.a.m.d.), practic se recomandă stabilitate la nivelul unităţilor de învăţământ şi păstrarea directorilor în funcţie. Totodată, adresa prevede că schimbarea directorilor poate fi determinată doar de situaţii punctuale, clare, riguroase şi greşeli grave care nu pot fi trecute cu vederea”, a declarat Scutaru.

Ea a arătat că este pentru prima dată când IŞJ Suceava primeşte o astfel de recomandare din partea MECTS. „Sunt de părere că recomandarea reprezintă un lucru bun şi este normal să se respecte stabilitatea în funcţia de conducere, mai ales în timpul anului şcolar. Orice unitate şcolară are nevoie de stabilitate”, a concluzionat adjunctul.

Precizăm că documentul a fost trimis din partea Cabinetului secretarului de stat Stelian Fedorca.


Intră acum și în grupul de