A crescut numarul somerilor inscrisi la cursurile de formare profesionala organizate la AJOFM Suceava


Intră acum și în grupul de

bucatar-001Numărul şomerilor suceveni care s-au înscris şi au participat în primele şase luni ale anului 2013, la cursurile de formare profesională susţinute prin Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă a crescut cu 173, comparativ cu aceeaşi perioadă a anului trecut, a declarat pentru NewsBucovina.ro, purtătorul de cuvânt din cadrul instituţiei sucevene, Anca Capverde.

Potrivit acesteia, la finele lunii iunie 2012 erau înscrişi 550 de cursanţi, iar la finele lunii iunie 2013 există înscrişi 723 de cursanţi.

“Din cursanţii şomeri înscrişi până la finele lunii iunie 2013 în evidenţele Agenţiei, 418 sunt femei, 338 dintre cursanţi au sub 25 de ani, 176 au între 25 şi 35 ani, iar 71 dintre aceştia au peste 45 de ani, cu precizarea că din cei care au peste 45 de ani, 22 au vârsta împlinită de 50 de ani”, a informat purtătorul de cuvânt al AJOFM Suceava.

Capverde a reamintit faptul că pentru începerea unui curs este necesară întocmirea unei grupe de minim 14, respectiv 28 de cursanţi. Deopotrivă aceasta a arătat că cele mai solicitate cursuri sunt cele pentru: coafor (143 de cursanţi până în prezent, din care 138 femei), operator calculator (86 de cursanţi, dintre care 51 femei), inspector resurse umane (83 de cursanţi, din care 64 femei), bucătar (80 de cursanţi, din care 47 femei).

La finele lunii iunie 2013, în evidenţele Agenţiei pentru Ocuparea Forţei de Muncă Suceava, figurează înscrişi un număr de 12.522 de şomeri.


Intră acum și în grupul de