PSD Suceava: La Fălticeni, președintele PSD Marcel Ciolacu a prezentat un parcurs al PSD pentru perioada imediat următoare care să permită câștigarea alegerilor locale și parlamentare din acest an


Intră acum și în grupul de

Discuțiile de la Fălticeni cu conducerea PSD au avut ca temă reconstrucția identitară a partidului și poziționarea pe stânga eșicherului politic, dar și modul în care PSD trebuie să acționeze pentru câștigarea alegerilor locale și parlamentare din acest an.

Potrivit unui comunicat al PSD Suceava,  în prezenţa domnilor Marcel Ciolacu – preşedinte PSD, Paul Stănescu- secretar general al PSD şi Vasile Dâncu – preşedintele Consiliului Naţional al PSD s-a desfăşurat, sâmbătă, la Fălticeni, o întâlnire cu reprezentanți ai organizaţiei judeţene a PSD Suceava.

Discuţiile au avut ca temă reconstrucţia identitară a PSD, alegerile locale şi parlamentare, precum şi aspecte ce ţin de poziţionarea partidului pe stânga eşicherului politic.

Sursa citată menționează că președintele PSD, Marcel Ciolacu, a detaliat un parcurs al PSD pentru perioada imediat următoare care să permită atât câştigarea alegerilor locale, cât şi a celor parlamentare din acest an, subliniind importanţa unităţii şi a muncii în echipă pentru îndeplinirea acestor obiective.

Totodată, secretarul general al PSD, Paul Stănescu, a evidențiat importanța rolului primarilor social-democrați în stabilirea priorităţilor programului PSD pentru depăşirea crizei economice generate de contextul pandemic în care ne aflăm.

La rândul său, președintele CN al PSD, Vasile Dâncu, a supus atenției necesitatea reactivării Departamentelor PSD şi revitalizarea Institutului Social Democrat „Ovidiu Şincai”, în vederea perfecţionării resursei umane din partid şi  sprijinirii procesul de modernizare doctrinară a stângii româneşti.

În final, președintele PSD Suceava, senatorul Ioan Stan a mulţumit oaspeţilor pentrul răspunsul pozitiv acordat invitaţiei şi a subliniat încă o dată determinarea Organizaţiei Judeţene a PSD Suceava în atingerea obiectivelor propuse: câştigarea alegerilor locale și a celor parlamentare în acest an precum și implicarea în realizarea împlinirii strategiilor puse în discuţie în timpul întâlnirii, se arată în comunicatul PSD Suceava.


Intră acum și în grupul de