Președintele PSD Suceava, senatorul Ioan Stan: Klaus Iohannis nu este interesat de nemulțumirea socială față de haosul produs de liberali în țară, ci de reducerea cuantumului amenzilor

Președintele organizației județene PSD Suceava, senatorul Ioan Stan, și-a exprimat, vineri, dezamăgirea că președintele Klaus Iohannis nu are nicio aplecare pentru problemele actuale și reale ale sucevenilor și românilor și singura lui preocupare este să atace PSD pentru că nu poate și nici nu știe mai multe.

Senatorul PSD sucevean arată într-o declarație de presă că după cum deja s-a obișnuit, la fiecare conferință de presă, președintele României a atacat din nou PSD-ul.

„Pesemne că mai mult nu știe și nici nu poate dacă în asemenea momente, când ne confruntăm cu epidemia de Covid-19, cu perspectiva recesiunii economice, cu problemele din sistemul de sănătate, cu problemele din învățământ, cu nemultumirea socială din ce în ce mai evidentă cu privire la haosul produs de managementul liberal al țării, el nu găsește altă temă decât așa zisa vină a PSD-ului că există”, a spus Ioan Stan.

El îi atrage atenția președintelui Iohannis că într-o democrație există mai multe partide.

„Nu poate exista doar unul care să facă numai voia sa. Asta s-ar numi dictatură, dar având în vedere ieșirile sale recente, se poate ca tocmai acesta să fie visul său”, a spus Ioan Stan.

Senatorul PSD cred că doar în acest fel se poate explica și atacul avut la adresa Curții Constituționale a României, cu privire la decizia ei de a declara neconstituționale amenzile puse în starea de urgență, decizie luată cu unanimitate de voturi.

„Specificăm aici că 3 dintre cei 9 membri ai Curții Constituționale sunt numiți chiar de președinte și înclusiv aceștia au votat neconstituționalitatea amenzilor. Așa că domnul Iohannis mai bine s-ar abține. Îi amintim că deciziile Curții Constituționale sunt obligatorii și că inferența unei autorități publice de anvergura instituției prezidențiale în activitatea ei, nu face decât să îndemne cetățenii la nerespectarea legilor și autorităților țării. Pesemne că domnia sa uită că nimeni nu este mai presus de lege, nici măcar președintele țării”, a declarat Stan.

Liderul PSD Suceava mai spune că se aștepta ca președintele țării să trateze subiecte cu adevărat importante pentru societatea românească, cum ar fi redresarea economiei sau măcar să e explice clar ce va presupune starea de alertă în care va intra România de săptămâna viitoare.

„Personal m-aș fi așteptat să facă chiar referire și la situația Sucevei (pentru că este cel mai mare municipiu și reședință de județ în carantină), explicându-ne ce se va întâmpla cu acest oraș și localitățile limitrofe aflate în carantină, după 15 mai. Abia acestea ar fi fost niște subiecte demne de funcția prezidențială. Dar nu a făcut-o, pentru simplul fapt că nu se pricepe și nici nu credem că a înțeles pe deplin care este rolul său în funcția de șef al statului”, a adăugat Ioan Stan.

Senatorul PSD de Suceava a adăugat că înțelege că credibilitatea președintelui Iohannis și a guvernului pe care-l girează se află în cădere liberă, dar consideră că atunci când țara traversează momente atât de dificile ca cele actuale, nu trebuie să se țină cont de orgolii, nici de meschine calcule politice, ci pur și simplu trebuie găsită calea de a ne uni toți, indiferent de partid sau orientare politică și de a găsi cele mai potrivite soluții pentru poporul român.

„Din păcate, președintele României nu este în stare de acest lucru și continuă să împartă societatea între alegătorii PSD și restul, ignorând cu desăvârșire că a jurat să fie președintele tuturor românilor nu doar a celor care îi convin”, a conchis Ioan Stan.

loading...