Mirela Adomnicăi: Sucevenii vor schimbare. Ei au înțeles că în starea de urgență și carantină au decontat greșelile cumulate ale actualei administrații liberale. Vremurile s-au schimbat, iar lumea are alte așteptări




Candidatul PSD la funcția de președinte al Consiliului Județean Suceava, Mirela Adomnicăi, a declarat, luni, la Subiectul Zilei de la News Bucovina că sucevenii vor o schimbare a modului în care se face administrație și politică atât la nivelul județului Suceava cât și al municipiului Suceava, arătând că aceștia au înțeles că au decontat în starea de urgență și carantină greșelile cumulate ale actualei administrații liberale.

Mirela Adomnicăi a spus că a fost primul candidat femeie al PSD Suceava la Parlament, a fost primul prefect femeie al județului Suceava și că speră să fie primul președinte femeie al Consiliului Județean Suceava.

Ea a spus că dacă în luna martie a acestui an actualul președinte al CJ Suceava, Gheorghe Flutur, avea o situație foarte bună și orice contracandidat al acestuia își asuma o misiune pentru a obține un rezultat bun, acum contextul politic s-a schimbat în contextul crizei sanitare.

„Între timp, perioada aceasta pe care am parcurs-o și ceea ce s-a întâmplat în județ pe mine m-a revoltat”, a spus Adomnicăi făcând referire la modul în care a fost gestionată conducerea județului și de la Consiliul Județean și de la Prefectură.

Ea a arătat că vorbește atât în calitate de fost prefect, dar și având informații formal sau informal privind modul în care au fost implicate autoritățile cu competențe.

„A fost o greșeală de management și o greșeală care a fost un decont a mai multor greșeli adunate de-a lungul timpului. A fost un decont al unui management defectuos care acum a explodat în această perioadă de situație de urgență, de carantină mai ales, pentru municipiul de reședință și localitățile limitrofe. Am decontat-o cu toții ceea ce, clar, mai ales în județul Suceava a declanșat o dorință de schimbare”, a spus candidatul PSD.

Ea a declarat că a constatat că „este o dorință e a face lucrurile altfel, de a face administrație altfel, de a face politica altfel”.

Adomnicăi a spus că are semnale de susținere de peste tot și nu numai din rândul colegilor din județ, din municipiul reședință de județ.

„La candidatura față de persoana mea am primit mesaje de susținere din zone din care nu mă așteptam, din cercuri de dreapta”, a spus candidatul.

Ea a menționat că are o carieră politică „de  manual” și că după ce s-a înscris în PSD în 1998 a parcurs pașii firești în baza activității pe care a depus-o, amintind că în 2004 când a fost aleasă deputat a fost recomandată de o organizație socialistă din Germania care a efectuat mai multe activități cu membri ai PSD și că nu a dezamăgit nici atunci.

„Din momentul în care a apărut intenția mea de a candida la CJ am primit foarte multe semnale, de unde nu mă așteptam, inclusiv din partea unor primari PNL”, a spus Adomnicăi.

Ea a menționat că în perioada în care a fost prefect nu am tratat diferențiat primarii în funcție de apartenența politică și că i-a ajutat pe toți în măsura în care putea face aceste lucruri, iar funcția de prefect i-a dat posibilitatea să intre în contact cu foarte multă lume din diverse categorii sociale și că impresia a fost favorabilă.

Adomnicăi a spus că are semnale pozitive și de susținere din toate zonele mai ales că intenționează să schimbe modul în care se face administrație și politică în județul Suceava.

„Îmi doresc ca în CJ să se facă mai multă administrație publică și mai puțină politică. Acum s-a ajuns că dacă nu ești cu mine ești împotriva mea și primarii PNL s-au săturat de această postură a piciorului pe grumaz la modul autoritar, arogant și dictatorial”, a declarat Mirela Adomnicăi.

Ea a subliniat că vremurile s-au schimbat.

„Lumea are alte așteptări vis-a-vis de modul în care trebuie să se prezinte și politicianul și cel care face administrație publică. La un moment dat cumulul celor două calități a fost denaturat”,a spus candidatul PSD.

loading...