Mirela Adomnicăi vrea să implice și societatea civilă suceveană în stabilirea și monitorizarea proiectelor de dezvoltare a județului Suceava. Reabilitarea imaginii județului și relansarea economică sunt obiectivele strategice ale ofertei PSD Suceava

 Candidatul PSD la funcția de președinte al Consiliului Județean Suceava, Mirela Adomnicăi, a declarat, marți, la Subiectul Zilei de la News Bucovina că oferta electorală a PSD Suceava pentru județ are în vedere două obiective strategice, respectiv reabilitarea imaginii județului și relansarea economică, acestea urmând să fie realizate prin punerea în aplicare a unui plan cu zece linii directoare care se suprapun cu cele cinci obiective de finanțare ale Uniunii Europene pentru programarea financiară 2021-2027.

Adomnicăi a spus că cele zece linii directoare le-a gândit pornind de la cele cinci obiective de finanțare ale Uniunii Europene subliniind că finanțarea europeană va fi principala sursă pentru realizarea de investiții în județ în perioada următoare.

Potrivit candidatului PSD Suceava, contextul economic și bugetar este foarte dificil în condițiile în care deficitul bugetar a trecut de 8 la sută, creditele angajate sunt foarte mari și vor afecta bugetul național în timp ce mediul economic este blocat.

„Contribuțiile la bugetul de stat din partea mediului economic vor fi reduse. Numai în zona HORECA activitatea s-a redus cu 70 la sută față de aceeași perioadă a anului trecut. Asta înseamnă că anul acesta, anul viitor și în următorii ani vom avea un buget național mult subțiat din care cu greu se vor putea suporta investiții astfel încât principala sursă pentru care trebuie să o avem în vedere pentru investițiile din județul Suceava sunt fondurile europene”, a explicat Adomnicăi.

Mirela Adomnicăi a dat startul campaniei pentru PSD Suceava

”Zarurile au fost aruncate” ! Se știu candidații pentru șefia CJ – ce strategie va avea PSD?

Gepostet von NewsBucovina.ro am Montag, 17. August 2020

Candidatul PSD la funcția de președinte al CJ Suceava a subliniat că cele două obiective principale care sunt urmărite în strategia PSD Suceava sunt reabilitarea imaginii județului, pentru că a avut mult de suferit ca urmare a perioadei de carantinare din primăvară, iar consecințele de natură economică sunt și din această cauză, iar relansarea economică, al doilea obiectiv mare,  nu se poate face decât dacă județul și-a reabilitat imagina.

„Primul lucru pe care îl voi face după ce voi prelua mandatul de președinte al Consiliului Județean va fi acest proiect în care contez și pe sprijinul presei locale pentru a reabilita imaginea județului”, a spus Adomnicăi.

În ceea ce privește relansarea economică ea a explicat că sunt zece linii directoare cum ar fi „Suceava sănătoasă” care înseamnă servicii medicale de calitate și cât mai apropiate de cetățeni subliniind că problema serviciilor medicale este cu atât mai de interes cu cât încă se traversează actuala pandemie și nu sunt încă semne de răspuns privind modul în care se poate gestiona acest Covid-19 și dacă unitățile medicale vor putea face față, dar și „Suceava integrată” care înseamnă conectarea la utilități, apă-canal, gaz natural pentru fiecare locuitor din județ, sau „Suceava conectată” care reprezintă un proiect prin care localitățile sucevene să fie conectate prin drumuri publice asfaltate, ori „Suceava turistică” care este un proiect prioritar, dar și „Suceava activă” prin care dorește un parteneriat real cu societatea civilă pe care o vede conectată în toate cele zece zone de interes, dar parteneriat cu mediul de afaceri și locuri de muncă mai bine plătite, sai „Suceava verde” privind soluționarea subiectului defrișărilor, dar și o mare problemă de mediu care este cea a celor șase depozite temporare de deșeuri care trebuiat închise încă în urmă cu șase ani, dar și „Suceava educată” care înseamnă educație de calitate în unități școlare autorizate pentru că în continuare și în ciuda investițiilor, mai ales că PNDL 2 a asigurat finanțare cu prioritate unităților de învățământ, nu toate unitățile au autorizație sanitară de funcționare.

„Acest proiect va trebui să fie implementat plecând de la o strategie de dezvoltare economico-socială a județului. Insist asupra acestei strategii pentru că noi, ca și conducere a județului, suntem în faza de elaborare a strategiei 2021-2027. Strategia asta o văd implementată și monitorizată”, a declarat Adomnicăi.

Ea a spus că județul a mai avut o strategie despre care nici măcar nu s-a știut și că acea stategie și nici nu s-a făcut nicio evaluare a modului în care a fost implementată și cât s-a realizat din această strategie.

Potrivit lui Adomnicăi, după elaborarea draftului de strategie acesta trebuie pus în dezbatere publică la care să participe actorii importanți în zona de interes pentru fiecare domeniu.

Ea a spus că în calitate de președinte al CJ Suceava va constitui cu societatea civilă zece grupuri de dezbatere sectorială a strategiei de dezvoltare care se vor reuni într-un comitet consultativ de monitorizare.

„În primul trimestru al fiecărui an voi face o monitorizare a strategiei din anul precedent cu corecțiile necesare în funcție de modul în care evoluează implementarea acestei strategii. Acest raport anual de monitorizare va fi trecut prin votul Consiliului Județean și va fi publicat pe site-ul CJ astfel încât toți sucevenii să poată urmări pentru șapte ani strategia de dezvoltare a județului cum evoluează în fiecare an. Cu sugestii, cu implicarea tuturor, vom corecta strategia astfel încât în 2027 ea să fie implementată și obiectivele pe care ni le-am propus să fie atinse. Cu această strategie din 2011 și implementată până în 2020 noi nu știm ce și-a propus și ce a realizat Consiliul Județean”, a spus Mirela Adomnicăi.

Ea a menționat că a studiat actuala strategie a județului Suceava care este de fapt un simplu colaj al propunerilor pe care și le-au făcut primarii din cele 114 unități administrativ teritoriale și că noua strategie trebuie să prevadă proiecte județene care să conducă la dezvoltarea economico-socială a județului.

loading...