Intră acum și în grupul de
Viceprimarul Sucevei, Lucian Harșovschi, a declarat la Subiectul Zilei de la News Bucovina că în următoarea perioadă sunt prevăzute investiții substanțiale în ceea ce privește infrastructura de drumuri, cea stradală și de parcări de reședință din municipiu și că în scurt timp va fi deschisă, parțial, ruta alternativă Suceava-Botoșani pe traseul care include Podul Unirii.
„Sucevenii au uitat cum arăta axul principal în 2012-2013 când s-a făcut reabilitarea de la intrarea în Suceava până la ieșirea spre Botoșani, sau că pe această guvernare locală PNL s-a reabilitat strada Traian Vuia, strada Universității, bulevardul George Enescu. Sucevenii au uitat cum arătau înainte și cum arată acum”, a spus Lucian Harșovschi.
El a recunoscut că deja au trecut foarte mulți ani de când s-au executat lucrările și că va trebui ca în perioada următoare, între 2020-2024 să fie refăcut complet, din nou, axul principal.
„Pentru a ajunge să refacem axul principal trebuie spus clar că am refăcut bulevardele principale și am intrat în cartiere. S-a lucrat organizat. Am lucrat la programul de modernizare a Sucevei de la scara blocului și, din păcate, timp de doi ani am fost blocați în Consiliul Local de colegii de la PSD care au specificat că sunt împotriva acestor parcări de reședință”, a spus Lucian Harșovschi.
El a spus că și în aceste condiții administrația PNL a reușit să reabiliteze parcări de reședință.
„Din 2019, când s-a deblocat proiectul am reușit să facem multe locuri de parcare datorită modificării legislației și nu datorită PSD care nu a înțeles nici până acum că sucevenii au nevoie de parcări de reședință, de modernizări, de alei refăcute la scara blocului”, a spus viceprimarul.
Lucian Harșovschi a mai declarat că din septembrie se va putea circula pe ruta alternativă Suceava-Botoșani care va fi deschisă parțial, până la Strada Energeticianului, urmând ca lucrările de modernizare a drumului spre DN 29 să fie efectuate în perioada următoare.
El a mai spus că o preocupare majoră a municipalității este și realizarea rutei ocolitoare 2 a Sucevei care va fi parte a autostrăzii A 7 Siret-Suceava-București.
„Avem proiecte importante pentru infrastructura de transport care se implementează în perioada următoare și cred că sucevenii vor acorda în continuare încredere echipei liberale care are experiența și profesionalismul necesare”, a spus Lucian Harșovschi.
El a subliniat că un sprijin puternic din partea sucevenilor pentru echipa PNL în municipiul Suceava va duce la o dezvoltare susținută a Sucevei și că nu este momentul unor experimente cu cei care „au acum viziuni” despre cum trebuie modernizat orașul după ce ani de zile s-au opus proiectelor de modernizare.
Intră acum și în grupul de