Președintele PSD Suceava, Ioan Stan, despre absența lui Gheorghe Flutur de la o dezbatere electorală: Dacă ar fi fost o horă, probabil ar fi venit primul și ar fi plecat ultimul

Președintele PSD Suceava, senatorul Ioan Stan, a criticat, vineri, printr-un comunicat de presă, absența președintelui CJ Suceava, Gheorghe Flutur, de la o dezbatere electorală cu candidații la funcția de președinte al Consiliului Județean Suceava.

Vă prezentăm integral comunicatul semnat de senatorul PSD Ioan Stan:

„Ieri, 24.09.2020, a avut loc o dezbatere electorală publică la care au participat majoritatea candidaților pentru președinția Consiliului Județean Suceava. Bineînțeles că domnul Gheorghe Flutur nu a fost prezent. Dacă ar fi fost o horă, probabil ar fi venit primul și ar fi plecat ultimul dar aici, fiind vorba despre discuții serioase, nu și-a putut asuma o asemenea responsabilitate. Ar fi văzut lumea lipsa sa de competență și de profesionalism. Așa a văzut doar cât este de fricos.

De ce v-ați temut domnule Flutur de această confruntare? V-ați temut de faptul că sucevenii vă vor întreaba de ce a intrat Suceava în carantină sub administrația dumneavoastră? De ce Spitalul Județean, a fost transformat în spital Covid și n-a avut de nici unele ca să lupte cu aceasta epidemie? De ce nu vă asumați responsabilitatea pentru decesul a peste 200 de oameni din perioada respectivă? Cum se face că după 4 ani de mandat nu aveți nicio realizare notabilă ca președinte de CJ, ci inaugurați numai proiecte făcute cu banii guvernării PSD și gândite de alții? De ce ați tegiversat asfaltări pentru care aveați bani încă din 2017, tocmai până la campania electorală din acest an? De ce în mandatul dvs. nu s-au accesat fonduri europene? De ce când ați fost ministru al Agriculturii, Pădurilor și Dezvoltării Rurale ați oprit traversarea conductei de gaz de la Pojorâta spre Vatra Dornei? Sau v-ați temut că vă vor întreba cum se scrie cu oi pe dealuri și n-ați vrut să dezvăluiți secretul?

Poate dumneavoastră ați evitat aceste întrebări, dar sucevenii sigur vă vor oferi un răspuns prin votul lor din 27 septembrie.

Iar absența dumneavoastră nu a demonstrat doar că vă temeți de judecata oamenilor, ci a fost și o dovadă de aroganță față de contracandidații dumneavoastră, aroganță prezentă tot timpul în relația cu opinia publică și cu oamenii Sucevei.”

loading...