Deputatul PSD Eugen Bejinariu: PNL are oameni mai pricepuți în arta retoricii, iar PSD are oameni mai valoroși în materie de fapte. Avem de învățat unii de la ceilalți, iar din lupta politică cei care câștigă trebuie sa fie de fiecare dată cetățenii.

Deputatul PSD de Suceava Eugen Bejinariu a transmis, luni, printr-un comunicat de presă,  că în alegerile locale PSD Suceava a obținut un scor electoral decent în ciuda unor campanii de denigrare, că a pierdut alegerile în unele localități, dar că a recâștigat încrederea în alte localități.

„Sucevenii și-au ales lideri care vor administra viața județului, a orașelor, satelor și comunelor noastre în următorii patru ani. Le mulțumim cu recunoștință celor care au votat reprezentanții Partidului Social Democrat și mulțumim tuturor celor care și-au exprimat votul, indiferent de opțiunea lor. PSD a obținut un scor electoral decent în județul Suceava și am păstrat procentele de încredere pe care le-am avut totdeauna, în ciuda unor campanii de denigrare și a unor mijloace de lupta lipsite de fair-play. Am pierdut în unele locuri, dar am recâștigat încrederea de a conduce multe comunități în care apropierea noastră de oameni și-a spus cuvântul”, consideră Eugen Bejinariu.

El a adăugat că cei din PSD Suceava înțeleg din rezultatul acestor alegeri că oamenii așteaptă mai mult de la PSD și  că trebuie să se străduiască în plus, că trebuie să facă și să demonstreze mai bine.

„Avem la dispoziție următorii patru ani să arătăm că ne-am însușit însemnătatea acestor așteptări. Pe adversarii noștri politici de la Partidul Național Liberal îi felicitam pentru ceea ce au câștigat și îi asigurăm că vom monitoriza atent felul în care respectă promisiunile făcute sucevenilor în campanie. Vom fi atenți la felul în care implementează fiecare proiect pe care l-au anunțat și la felul în care ei răspund așteptărilor pe care le au cetățenii. Vom sancționa public abaterile și neîmplinirile celor care au amăgit electoratul”, a continuat Bejinariu.

Deputatul social-democrat sucevean a subliniat că această campanie a adus vestea bună că PSD rămâne, atât în Suceava cât și la nivelul întregii țări, partidul pe care oamenii îl socotesc în cea mai mare măsură a fi apropiat de ei și de nevoile lor imediate.

„Promit și promitem să ne aplecăm cu și mai multă atenție asupra problemelor concrete din viața orașelor și comunelor noastre”, a adăugat Bejinariu.

Parlamentarul sucevean a mulțumit tuturor celor care au contribuit cu efort și entuziasm la campania PSD, tuturor primarilor, consilierilor, militanților și susținătorilor arătând că munca acestora a fost răsplătită cu încrederea pe care sucevenii au acordat-o în continuare, iar ceea ce au obținut cu toții prin votul oamenilor este o invitație la a face mai mult și mai bine

„S-a terminat campania electorala pentru alegeri locale. Analiza procentelor este lipsită de importanță pentru oameni. Așa cum am mai spus, electoratul are întotdeauna dreptate în felul în care judecă prestația politicienilor. Sperăm doar că data viitoare să motivăm mai mulți oameni să își exprime prin vot opțiunea. De acum câștigătorii de toate culorile își suflecă mânecile și se apucă, determinat, de treabă. Urmează, curând, o noua confruntare pentru alegerile parlamentare. Fiecare partid va câștiga și deopotrivă pierde pe alocuri, apoi avem cu toții la dispoziție patru ani ca viața românilor să devină mai bună sub toate aspectele. Am spus mereu: Partidul Național Liberal are oameni mai pricepuți in arta retoricii, iar Partidul Social Democrat are oameni mai valoroși în materie de fapte. Avem de învățat unii de la ceilalți, iar din lupta politică cei care câștiga trebuie sa fie de fiecare data cetățenii”, a conchis Eugen Bejinariu.

loading...