Prefectul de Suceava, Alexandru Moldovan, evaziv privind rămânerea în funcție sau revenirea în funcția de director executiv în Consiliul Județean Suceava


Intră acum și în grupul de

Prefectul de Suceava, Alexandru Moldovan, a declarat, vineri, la Subiectul Zilei de la News Bucovina, că nu a luat o decizie după aprobarea noilor prevederi privind statutul prefecților și subprefecților.

El a spus că în ultima ședință de Guvern a fost promovată o Ordonanță prin care s-a modificat statutul prefecților și subprefecților care devin demnitari.

Potrivit actului normativ, este un interval de 30 de zile până când prevederile vor intra în vigoare.

Întrebat dacă va decide să rămână funcționar public, respectiv director executiv al Consiliului Județean Suceava de unde a fost detașat, sau să fie demnitar, el a spus că este prematur să facă aprecieri.

„Voi face aceste precizări când va fi momentul”, a spus Moldovan.

El a menționat că nu a văzut textul Ordonanței publicat în Monitorul Oficial cu toate prevederile aprobate.

„Nu am văzut dacă există și posibilitatea de detașare”, a spus Moldovan.

El a lăsat să se înțeleagă că ar putea să-și păstreze în aceste condiții statutul de funcționar public, chiar dacă postul va fi asumat de un partid politic.

Directorul executiv al Direcției de Administrație Publică Locală din Consiliul Județean Suceava, Alexandru Gheorghe Moldovan, a fost numit, în 6 decembrie 2019, prefect al județului Suceava.


Intră acum și în grupul de