Deputatul PNL Angelica Fădor solicită ministrului Transporturilor să prezinte programul de modernizări și reparații pentru drumurile naționale din județul Suceava, dar și când se va reface podul de la Milișăuți


Intră acum și în grupul de

Deputatul PNL de Suceava Angelica Fădor solicită ministrului Transporturilor, Cătălin Drulă, să prezinte programul de reparații de drumuri naționale și cel de modernizări preconizate în anul 2021.

Parlamentarul liberal sucevean îi transmite ministrului Transporturilor că județul Suceava are una din cele mai mari rețele de drumuri naționale din țară, totalizând circa 600 de kilometri.

„După această iarnă care s-a prelungit și în primăvară, ca urmare a procesului îngheț-dezgheț, mai multe tronsoane ale drumurilor naționale din județ au fost afectate și au apărut gropi”, a atras atenția Angelica Fădor.

El a subliniat că ținând cont că urmează sezonul de vară, când în județ vin foarte mulți turiști, ar trebui ca drumurile naționale din județul Suceava să fie reparate pentru a asigura siguranța traficului rutier.

În aceste condiții, deputatul liberal sucevean îi solicită ministrului să precizeze dacă în programul de reparații prevăzut pentru acest an sunt alocate fonduri pentru refacerea carosabilului afectat de pe raza județului Suceava.

Angelica Fădor mai cere ministrului să spună dacă există șanse ca podul care traversează râul Suceava la Milișăuți să fie refăcut în acest an.

„Ce program de modernizări de drumuri naționale există pentru județul Suceava în anul 2021?”, a mai întrebat Angelica Fădor.


Intră acum și în grupul de