Gheorghe Flutur, către Florin Cîțu: Cu lanțurile mă leg și pentru A8 și pentru A7. Legătura cu Occidentul trebuie să o facem în mandatul nostru domnule prim ministru. Și eu sunt alături de dumneavoastră poate pentru aceste chestiuni


Intră acum și în grupul de

Președintele PNL Suceava, Gheorghe Flutur, a declarat, vineri, la Comitetul Județean de Coordonare al PNL Iași unde a susținut candidatura lui Florin Cîțu pentru președinția PNL că este nemulțumit de modul în care înaintează proiectul autostrăzii A 8 și consideră că legătura cu Occidentul va trebui făcută în acest mandat al guvernului.

„Eu sunt nemulțumit de problema A 8. Când citesc din nou că se reia studiul de fezabilitate a nu știu câta oară, că doar amăgim cu capetele de autostradă care merg până la Tg. Neamț, dar nu atacăm frontal muntele.  Nu pentru asta Flutur a plecat de la Suceava să facă politică la vârf să-l susțină pe Cîțu”, a spus Flutur.

El a atenționat că va adopta măsuri extreme pentru a atrage atenția asupra necesității autostrăzilor în zona Moldovei.

„Eu vă spun: cu lanțurile mă leg și pentru A8 și pentru A7. Am 61 de ani, trei mandate de senator, al treilea de președinte de Consiliu Județean. Am câștigat după pandemie când m-au omorât și îmi cântau prohodul.  52 la sută mi-a dat Bucovina. Oamenii de acolo mi-au dat pentru că am făcut treabă. Dacă noi nu luptăm pragmatic pentru autostrăzi nu putem vorbi de altceva. Facem simpozioane și la Iași și la Suceava dacă nu tăiem munții”, a spus președintele PNL Suceava.

El a arătat că a citit că pentru Moldova sunt alocați în programul viitor 2,7 miliarde de euro și i-a întrebat pe cei de la București dacă li se pare mult în condițiile în care sunt 80 de miliarde de euro de cheltuit pe următorii 7 ani. „De la mine au plecat 150.000 de suceveni în străinătate. De aici, cam tot atâția. Cum credeți că-i întoarcem sau oprim hemoragia decât prin investiții în infrastructura de autostrăzi?”, a întrebat Flutur.

El i-a spus lui Cîțu că este alături de el în competiția din partid pentru că vrea să fie făcute autostrăzi.

„Legătura cu Occidentul trebuie să o facem în mandatul nostru domnule prim ministru. Și eu sunt alături de dumneavoastră poate pentru aceste chestiuni. Ce integrare în Uniunea Europeană e asta când la domnul Boc se fac autostrăzi, iar la noi doar studii de fezabilitate?”, a întrebat Gheorghe Flutur.


Intră acum și în grupul de