Senatorul PSD Ioan Stan: Florin Cîțu a pus bețe-n roate oricărei măsuri benefice României. A fost nevoie să cadă și Cîțu și Vîlceanu pentru ca Programul Național de Investiții să fie deblocat.


Intră acum și în grupul de

Președintele PSD Suceava, senatorul Ioan Stan, a declarat, vineri, că a fost nevoie să cadă doi lideri liberali pentru ca Programul Național de Investiții „Anghel Saligny” să fie deblocat și a subliniat că din cauza întârzierii Guvernul a trebuit să suplimenteze sumele de bani pentru acest program.

„PSD s-a dovedit a fi de-a lungul timpului un partid centrat pe creșterea nivelului de trai al românilor, un partid axat pe dezvoltarea social-economică a țării, care a căutat ori de câte ori s-a aflat la guvernare să aducă plus valoare în viața cetățenilor, a comunităților, a localităților și a instituțiilor publice. În acest sens, amintim aici programele de investiții gândite și implementate de guvernarea noastră, anume PNDL 1, respectiv PNDL 2, prin care au fost finanțate de-a lungul timpului peste 15.000 de proiecte în domeniile: sănătate, educație, apă – canalizare, energie termică și electrică, inclusiv iluminat public, transport / drumuri, salubrizare, cultură, culte, locuire și sport pe tot cuprinsul țării”, a declarat Ioan Stan.

El a subliniat că din acest punct de vedere, deblocarea Programului Național de Investiții „Anghel Saligny” nu poate decât să-l bucure.

„Dar sa nu uităm cine l-a blocat! A trebuit să cadă doi oameni politici de-ai PNL-ului pentru ca acest Program Național de Investiții „Anghel Saligny” să poată funcționa. Ne referim aici atât la dnul Vîlceanu, cât mai ales la fostul președinte al partidului, respectiv domnul Florin Cîțu, care cât timp a avut funcții de decizie sau de conducere nu a făcut altceva decât să pună bețe în roate la orice măsură benefică României, implicit și acestui program de investiții atât de așteptat de către administrațiile publice locale din țară”, a declarat Ioan Stan.

El a mai arătat că o consecință a acestei întârzieri nepermis de lungi este faptuă că Guvernul a fost nevoit să suplimenteze financiar bugetul „Anghel Saligny” cu peste 13 miliarde de lei din cauza creșterilor prețurilor la materialele de construcții care au avut loc începând cu vara anului trecut, suplimentare făcută tot la cererea PSD.

„Sperăm ca de acum înainte să nu mai existe întârzieri în aplicarea acestui program de investiții, dar nici impedimente pentru aplicarea celorlalte măsuri ale noastre, cum sunt voucherele pentru alimentele de bază, pentru categoriile vulnerabile, voucherele pentru elevii cu burse sociale, creșterea cu 50% a valorii tichetelor de masă, dublarea cotei de hrană pentru pacienții din spitale sau sprijinul acordat transportatorilor români. De asemenea, PSD propune acordarea de prime agricultorilor români care livrează producția agricolă fabricilor de alimente din România. Prima propusă de PSD este de 10% din valoarea produselor agricole procesate în țară. Stimulăm astfel principiul „Fabricat în România” pentru a produce hrană românească, mai ieftină și mai sănătoasă”, a mai declarat Ioan Stan.


Intră acum și în grupul de