VIDEO| Proiectul managerial al dr. Alexandru Calancea la SJU Suceava va fi axat pe nevoile pacientului și creșterea calității actului medical: Nu trebuie să existe în SJU Suceava alte interese decât interesul pacientului.


Intră acum și în grupul de

Managerul interimar al Spitalului Județean de Urgență (SJU) Suceava, dr. Alexandru Calancea, a declarat, marți, la Subiectul Zilei de la News Bucovina, că principalul obiectiv pe care îl are în proiectul de management cu care va participa la concursul pentru funcția de manager al unității spitalicești este interesul pacientului.

„Acest spital merită o conducere performantă care să crească calitatea actului medical și să vină în sprijinul tuturor pacienților. Îmi doresc ca la acest concurs care se va organiza în următoarea perioadă să participe cât mai mulți doritori pentru că selecția trebuie să fie extrem de riguroasă, trebuie să fie ales cel mai bun dintre cei mai buni astfel încât acest spital să performeze în continuare”, a spus dr. Calancea.

El a spus că în ultimii doi ani unitatea spitalicească a trecut printr-o perioadă extrem de dificilă, precizând că de la 1 iulie 2020 când a preluat mandatul de manager interimar dorința sa și a tuturor a fost stabilizarea acestui spital care era într-un picaj liber.

Dr. Calancea a amintit că SJU Suceava era spital-Covid, iar întregul județ Suceava era privat de serviciile medicale oferite de această unitate spitalicească de urgență, cu specialități unice.

Spitalul Judetean Suceava “fierbe” – Exclusiv de la firul ierbii cu managerul actual dr. Alexandru Calancea

Spitalul Judetean Suceava “fierbe” – Exclusiv de la firul ierbii cu managerul actual dr. Alexandru Calancea

Publicată de NewsBucovina.ro pe Luni, 23 mai 2022

„Dorința noastră, a tuturor și a conducerii care a fost înainte mea a fost să stabilizeze picajul acestui spital. Ușor-ușor, acest spital a început să-și reia activitatea, pacienții au început să-și reia încrederea în acest spital și în continuare conducerea care va fi instalată de la data de 1 iulie trebuie să meargă în acest trend de a performa în acest spital pentru că avem cu ce. Avem posibilitatea și e păcat să nu ne dorim mai mult de la noi, să venim în sprijinul pacientului”, a declarat managerul interimar al SJU Suceava.

În ceea ce privește participarea la concursul de manager, el a spus că proiectul său va fi axat pe nevoile pacientului.

„Mi-am dat seama în acești doi ani de zile, iar pandemia ne-a arătat tuturor, cam care sunt deficiențele sistemului medical românesc în general și cam care sunt nevoile pacientului. Poate că până la pandemie multe lucruri nu le cunoșteam, nu le înțelegeam în totalitate, dar această pandemie ne-a dezvăluit foarte multe deficiențe ale sistemului medical”, a spus managerul SJU Suceava.

El a subliniat că dacă acest spital arată foarte bine, din punctul său de vedere trebuie mers de acum foarte mult pe creșterea calității actului medical.

„Dacă echipa managerială care va fi instalată în viitorul apropiat va înțelege acest aspect eu spun că toate eforturile vor fi făcute în această direcție astfel încât toți colegii din spital vor înțelege că acest spital nu are altă direcție decât în folosul pacientului”, a spus dr. Calancea.

Totodată, dr. Alexandru Calancea a arătat că în continuare vor trebui aduse la SJU Suceava specialități care nu există în momentul de față și că așteaptă cu nerăbdare ca radioterapia să funcționeze, așteaptă stimulatoarele cardiace, dar și ca terapia intensivă să fie adaptată anului 2022 așa cum a arătat pandemia.

„Trebuie să apară cele două spitale de boli infecțioase și de pediatrie și, pe lângă aceste aspecte, personalul medical trebuie să înțeleagă că este în slujba pacientului și nu este decât o datorie pe care să o facă: în slujba pacientului. Altfel, nu vom oferi un act medical de calitate. Eu voi milita pentru acest aspect. Eu vreau ca și colegii mei să înțeleagă că nu este altă soluție pentru dumnealor. Cine dorește să facă parte din această echipă va face, fiind în slujba pacientului fără alte înțelegeri, fără alte dorințe sau alte lucruri ascunse”, a adăugat managerul interimar al SJU Suceava.


Intră acum și în grupul de