Prof. Adina Vrabie, alături de Lucian Harșovschi: Vreau să redefinim Consiliul Local ca o adevărată echipă a sucevenilor


Intră acum și în grupul de

Profesorul de limba franceză Adina Vrabie s-a alăturat echipei candidatului PNL la funcția de primar al Sucevei, viceprimarul Lucian Harșovschi, pentru că îl apreciază pe acesta și că împreună cu el vrea să înființeze un centru educațional pentru copii cu posibilități reduse în care să fie angrenate mai multe cadre didactice sucevene.

Ea a spus că își dorește redefinirea Consiliului Local ca „o adevărată echipă a sucevenilor”

Adina Vrabie are 36 de ani, este soție și mama unei fetițe căreia îi dorește să îi ghideze pașii spre explorare și învățare, aici, în orașul nostru, Suceava.

A absolvit Colegiul Național „Petru Rareș” din Suceava, iar studiile universitare le-a absolvit în București. Revenind acasă, a urmat cursurile unui program de masterat în Traducere și pe cele ale unui program de masterat în Administrație Europeană.

Activitatea sa profesională îmbină armonios rolul de profesor de limba franceză cu cel de traducător și de profesor colaborator al Alianței Franceze din Suceava.

De asemenea, experiența în domeniul scrierii proiectelor finanțate din fonduri europene, devenită pasiune, se materializează prin implicarea în varii activități și proiecte atât la nivelul școlii cât și în viața comunității.

Adina Vrabie: “Suceava este și va rămâne orașul meu de suflet, oraș în care mi-am întemeiat o familie, în care m-am dezvoltat și am crescut emoțional și profesional, care m-a ajutat să mă descopăr și să îmi asum cu mândrie rădăcinile.

Tocmai de aceea, alături de cea mai frumoasă și mai dinamică echipă, echipa lui Lucian Harșovschi, aleg să fiu vocea care rezonează cu aspirațiile sucevenilor, aleg să fiu curaj și implicare.

Cred în Lucian Harșovschi, pentru că în toți acești ani ne-a demonstrat că este implicat necondiționat în viața comunității, mereu pe teren, printre suceveni, ascultând răbdător problemele fiecăruia, căutând neîncetat soluții.

Caracter implacabil, Lucian Harșovschi ne trasmite din energia lui constructivă iar Suceava are nevoie de un om proactiv, pentru că a fi proactiv este un pilon definitoriu al dezvoltării cu sens.

Un profesionst desăvărșit, Lucian Harșovschi are toate atuurile unui real lider care și-a îndreptat atenția exclusiv către realizarea unui plan de dezvoltare a Sucevei, un plan viabil și bine documentat, cu proiecte inovative și fezabile.

Totodată cred în fiecare coleg din această echipă minunată și sunt convinsă că buna comunicare de care ne bucurăm, va permite un schimb benefic de cunoștințe și idei, creând astfel un mediu sigur pentru a oferi și a primi feedback, vital pentru realizarea tuturor proiectelor propuse.”

Lucian Harșovschi i-a mulțumit Adinei Vrabie pentru că i s-a alăturat în acest proiect.

„Îi mulțumesc Adinei pentru că a ales să facă parte din echipa noastră. Am încredere în ea, am încredere în echipă și am încredere în suceveni. Împreună vom reuși să construim în Suceava și pentru suceveni. Împreună reușim!”, a transmis Lucian Harșovschi.

Comandat de PNL FILIALA Suceava, cod AEP 21240015


Intră acum și în grupul de