Monumentul Drumarilor, cunoscut de bucovineni drept „Palma”, amplasat pe DN 17A, în Pasul Palma, a trecut în acest an printr-o serie de lucrări de reparații și modernizare, intervențiile culminând cu revopsirea în verde a bazei și a elementului care simbolizează drumul construit în urmă cu peste jumătate de secol. Schimbarea de aspect a generat însă numeroase comentarii în mediul online, unde au apărut opinii împărțite cu privire la oportunitatea vopsirii monumentului.
În cadrul lucrărilor efectuate în acest an au fost reabilitate scările de acces către monument, iar zona a fost dotată cu iluminat, investiții care au îmbunătățit accesul și vizibilitatea unuia dintre cele mai cunoscute repere de pe traseul ce leagă Bucovina de Maramureș.
Cea mai vizibilă modificare este însă noua cromatică. Partea inferioară a monumentului și elementul sculptural care reprezintă drumul au fost vopsite în verde, în timp ce mâna monumentală a rămas albă. După apariția imaginilor cu noul aspect, pe rețelele sociale au fost exprimate atât aprecieri pentru reîmprospătarea monumentului, cât și critici din partea celor care consideră că simbolul drumarilor ar fi trebuit păstrat în forma sa tradițională.
Totuși, fotografiile mai vechi arată că nu este pentru prima dată când monumentul primește accente verzi. În urmă cu aproximativ două decenii, drumul simbolic care se înfășoară în jurul palmei și baza monumentului au fost vopsite într-o nuanță asemănătoare de verde. Diferența este că atunci segmentul final al construcției, care simbolizează un pod, a fost lăsat alb, în timp ce acum întreaga structură a drumului este evidențiată prin aceeași culoare.
Înainte de aceste intervenții, monumentul ajunsese într-o stare avansată de degradare. În ultimii ani se observau fisuri, porțiuni de tencuială desprinsă și urme ale trecerii timpului, motiv pentru care lucrările de reparații erau considerate necesare.

Pe de altă parte, modernizările realizate contrastează cu starea altor amenajări din apropiere. Zona cu mesele din piatră aflată în vecinătatea monumentului nu a fost reabilitată, iar în continuare nu există o parcare amenajată pentru turiștii care opresc să admire panorama și să fotografieze monumentul. Mulți dintre cei care tranzitează Pasul Palma consideră că aceste investiții ar fi completat firesc lucrările efectuate în jurul monumentului.

Monumentul Drumarilor de la Palma este considerat primul monument dedicat drumarilor din România. Acesta a fost ridicat pentru a marca finalizarea construcției drumului național Câmpulung Moldovenesc – Sucevița și reprezintă o palmă uriașă care susține un drum și un pod, simbolizând efortul constructorilor care au realizat una dintre cele mai spectaculoase legături rutiere din zona montană a Bucovinei. De-a lungul timpului, monumentul a devenit unul dintre cele mai fotografiate obiective de pe DN 17A și un punct de referință pentru turiștii care traversează Pasul Palma.





