Sofia Vicoveanca sustine inscrierea copiilor la ora de religie. Cantareata s-a alaturat campaniei derulate de Biserica Ortodoxa Romana

Cântăreaţa de muzică populară Sofia Vicoveanca s-a alăturat unei campanii derulate de Biserica Ortodoxă Română și susține înscrierea copiilor la ora de religie.

Televiziunea Patriarhiei Române a BOR îi îndeamnă pe părinți să își înscrie copiii la orele de religie printr-o campanie în care au apelat la vedete sau oameni de cultură precum Dan Puric, Manuela Harabor, Dorel Vișan, Ana Blandiana, Elisabeta Lipa, Connect-R, Sofia Vicoveanca, Daniel Buzdugan sau Liana Stanciu.

În clipul filmat pentru înscrierea copiilor la ora de religie, Sofia Vicoveanca susține că a fost crescută în spiritul religios, sfaturile primite la orele de religie fiindu-i folositoare mereu.

„Întotodeaua am apelat la acele lecții de religie din copilăria mea, de demult. Eu cred că în tot ce facem ar trebui să avem privirea în sus”, a susținut Sofia Vicoveanca.

Recent întoarsă în Bucovina de la un spectacol susținut în Londra, artista a publicat pe pagina oficială de Facebook o poezie scrisă într-un moment de singurătate, când se afla în avion, gândindu-se la cele sfinte și la smerenie.

sofia vicoveanca

„Aseară am sosit de la Londra, cu o întârziere foarte mare. Acum mă aflu în tren, în drum spre casă, spre dulcea Bucovină, şi vă mulţumesc pentru sprijin şi ajutor, pentru că îmi daţi putere şi îndemn!

Şi pentru că ne aflăm în Postul Mare, o perioadă când putem fi mai buni, mai generoşi, mai iertători, mai smeriţi, vă ofer o poezie scrisă cu câteva zile în urmă, când eram singură în avion şi cu sufletul plin! TUTUROR, O PRIMĂVARĂ DUPĂ CUM V-O DORIŢI!!

Te strig, Doamne!

Mi-i sufletul atât de plin,

Parcă şi ceru-i mai senin…

Aş vrea să strig – Cin’să m-audă

Când lumea e aşa flămândă?…

Vin la Tine, Doamne Bun,

Sufletul ca să mi-l spun,

Să mă-nchin, că-mi dai putere,

Lumină şi mângâiere!

Ajută-mă să mă smeresc

Că sunt OM şi mai greşesc!…

Şi mă tem, de-atâta bine,

Să nu uit cumva de TINE!…

– In avion Torino – Bucureşti, 22 Februarie 2015”, a publicat artista pe rețeaua de socializare, marți, 3 martie 2015.

Reamintim că participarea elevilor la orele de religie se va putea face doar dacă elevii majori sau părinții, în cazul elevilor minori, vor completa o cerere tip până pe 6 martie, prin care vor solicita accesul la ore.

Duminică, pe 1 martie, peste 800 de persoane au participat, în Suceava la un marș pentru a susține predarea religiei în școli.

Vezi AICI mai multe fotografii de la evenimentul de pe străzile Sucevei de duminică.

loading...