Bianca Filimon și Andrei Lăzărean, Miss și Mister Boboc 2015 la Colegiul Național „Mihai Eminescu” Suceava

balul bobocilor

Colegiul Național „Mihai Eminescu” Suceava și-a desemnat cei mai frumoși boboci în cadrul unui spectacol ce a avut loc joi seara, pe scena Casei de Cultură.

Zece perechi de tineri s-au înarmat la propriu pentru a câștiga mult doritele titluri de Miss și Mister Boboc 2015 la Colegiul Național „Mihai Eminescu” Suceava, tema din acest an fiind „The army – the ultimate mission”.

Invitata specială la petrecerea bobocilor a fost Lidia Buble, care i-a încantat pe liceeni cu piesele sale, „Le-am spus și fetelor”, „Noi simțim la fel”, „Inima nu știe”, precum și cu melodii din repertoriul trupei Akcent – „Ți-am promis” sau Maxim – „Sărutări criminale”.

lidia buble

La finalul spectacolului, după ce au trecut prin misiuni grele, au fost aleși și cei mai frumoși boboci.

Astfel, pe locul III au fost desemnați Sebastian Popa și Andra Scutariu, iar cu  locul II au fost premiaţi Mirel Ichim și Anca Cibereac.

Titlurile de Miss și Mister Boboc 2015 la Colegiul Național „Mihai Eminescu” Suceava le-a revenit elevilor Bianca Filimon și Andrei Lăzărean.

boboci

 

Vom reveni cu detalii şi cu mai multe fotografii de la eveniment.

 

https://www.newsbucovina.ro/galerii-foto/142250/balul-bobocilor-2015-la-colegiul-national-mihai-eminescu-suceava-foto