4 sunete pe care NU vrei să le auzi de la mașina ta – Pe acestea nu ar trebui să le ignori

Mașina este un vehicul foarte zgomotos oricum. În funcție de cât de veche sau nouă este mașina, dar și în funcție de tipul de motorizare, materiale și alți factori, sunetele pe care le scoate pot diferi foarte mult de la un model la altul. Cu toate acestea, un șofer adevărat este capabil să detecteze când un sunet este ieșit din comun. Pentru cei care nu conduc de mult timp însă, zgomotele care indică faptul că ceva s-a stricat la mașină, nu sunt chiar atât de ușor de depistat. Atunci este o idee bună să știi când este cazul să te îngrijorezi.

Acestea sunt sunetele care ar trebui să te facă să tragi pe dreapta și să verifici mașina:

1.     Un sunet ca o monedă în mașina de spălat

Dacă auzi un astfel de sunet de la roată atunci când conduci la o viteză mică, dar acesta dispare atunci când accelerezi, înseamnă că ai o problemă la unul din prezoanele care fixează janta. Asta poate înseamnă că roata ta nu a fost fixată corespunzător ultima dată când a fost înlocuită. Dacă un prezon cade, mașina poate fi avariată și viața ta și a altora poate fi pusă în pericol. În acest caz, ar trebui să te îndrepți imediat către un mecanic.

2.     Sunet ascuțit, hârâit sau măcinat la frânare

Dacă atunci când pui frână auzi un astfel de zgomot ascuțit, poate însemna că plăcuțele de frână sau saboții de frână sunt aproape de sfârșitul rezistenței lor și trebuie înlocuiți. Dacă auzi un hârâit sau un sunet măcinat, trebuie să verifici frânele imediat. Poate fi un semn că plăcuțele de frână sunt atât de uzate încât metalul freacă pe metal, o problemă serioasă ce poate afecta eficiența frânării. Iată și alte semne că ai probleme cu frânele în ​acest articol.

3.     Un fâșâit ascuțit de sub capotă

Dacă atunci când conduci auzi un astfel de zgomot de sub capotă, este foarte probabil ca una din curelele de transmisie să fie uzate. Sub capotă ai multe curele care acționează mai multe părți rotative. Acestea sunt esențiale pentru viraj, aer condiționat sau pentru alternator. În cazul mașinilor mai noi, problema vine de cele mai multe ori de la centura serpentină sau ​cureaua de transmisie, care acționează mai multe părți rotative. Aceasta se poate întinde și uza în timp, rezultând un sunet ascuțit deranjant. Dacă nu duci mașina la un mecanic imediat, cureaua ar putea să se rupă, ceea ce ți-ar face mașina imposibil de condus.

4.     Sunet ciudat de la roți și senzație de vibrare pe drum neted

Dacă auzi un sunet ciudat de la roți, iar acesta este însoțit de o senzație de vibrare, chiar dacă nu conduci pe un drum accidentat, problema ar putea veni de la suspensii, de la alinierea proastă a roților, sau de la anvelope auto dezumflate. Indiferent, acesta este un semn că ceva nu este în regulă cu mașina ta, și ar trebui să o duci la un mecanic. Problema care cauzează vibrația este posibil să îți fi deteriorat deja destul de tare anvelopa și să ai nevoie de cauciucuri noi.

Sperăm că aceste informații te vor ajuta să îți păstrezi mașina în cele mai bune condiții de funcționare, astfel încât să o poți conduce pentru cât mai mult timp. Drum bun! (S.C.)

Sursa foto: shutterstock.com, pexels.com

loading...