Soc in showbizz-ul romanesc: Bianca Dragusanu si Cristea s-au despartit

Luna februarie începe cu o veste șoc în showbizz-ul românesc. Se pare că Bianca Drăgușanu și Adrian Cristea nu mai formează un cuplu. Motivul ar fi fost Cătălin Botezatu, pe care mijlocașul de la Cluj era gelos, după ce iubita lui a declarat că s-ar întoarce la designer.

Anunțul a fost făcut în direct la emisiunea Cancan TV, potrivit stl.ro, și confirmat de fosta iubită a lui Cristea.

”Eu știam despre acest lucru de câteva zile, însă la telefon nu mi s-a părut că ar fi afectat. Oricum, nu am vorbit despre acest aspect, noi discutăm doar despre Rania”, a declarat Denisa Nechifor, despre care s-a scris că ar avea acum o relație cu Bote și care în trecut s-a iubit cu Cristea, căruia i-a făcut o fetiță.

Cel care ar fi luat această decizie a fost ”Prințul”, care, mânat de gelozie după ce Bianca a spus că s-ar întoarce la Bote, a hotărât că ar fi mai bine să o ia pe căi separate. Nici fosta asistentă a lui Capatos nu a tras cu dinții să repare relația. După o ceartă cu Cristea, ea și-a lua hainele din apartamentul din Cluj al mijlocașului și a plecat într-o vacanță în Spania, mai scrie stl.ro.

Sursa: Libertatea.ro