Sofia Vicoveanca si-a deschis propriul muzeu. Afla aici unde!


Intră acum și în grupul de

Sofia VicoveancaUna dintre cele mai respectabile soliste de muzică populară, Sofia Vicoveanca a deschis un muzeu unic, în casa sa din satul unde şi-a petrecut copilăria, la Vicovu de Jos, judetul Suceava, scrie libertatea.ro

Potrivit sursei citate, solista (72 de ani) a strâns în lunga sa carieră multe piese vestimentare din diverse zone etnografice bucovinene, multe ce au peste 100 de ani, pe care le-a conservat pentru cei interesaţi de tradiţii şi folclor, dar şi de hainele bunicilor şi străbunicilor.
Muzeul, ridicat pe o casă construită de solistă „în stil bătrânesc”, după tiparele aşezămintelor rurale, cuprinde circa 80 de catrinţe, ii, opinici, basmale, costume şi opinci, încălţăminte cu care Sofia Vicoveanca a apărut în sediul Parlamentului European de la Bruxelles, fapt pentru care a fost admirată. „A fost pasiunea mea, iar multe din costume şi accesorii le am de la multe soliste din branşă. Mi le-au încredinţat pentru acest muzeu privat”, a declarat interpreta.


Intră acum și în grupul de