Vezi aici imagini senzationale cu schimbarea de look a senatoarei Steliana Miron!


Intră acum și în grupul de

Steliana Miron2Obișnuită să ne surprindă cu aparițiile sale elegante, senatoarea PP-DD de Suceava, Steliana Miron, în vârstă de 36 de ani, se pregăteşte intens pentru noua sesiune parlamentară nu numai cu noi proiecte de legi, ci şi prin noua sa înfăţişare cu care a apărut deja, săptămâna trecută, în faţa colegilor săi din Casa Poporului!

Potrivit libertatea.ro, după ce a dat jos câteva kilograme în această vacanţă parlamentară, aleasa a lucrat şi la aspectul părului, pe care nu l-a mai lăsat drept, ci şi l-a ondulat. Steliana Miron îi va încânta pe senatori şi cu noile sale colecţii de haine, care lasă la vedere câteva părţi ale corpului extrem de incitante.

Steliana îşi croieşte singură garderoba, iar cusutul hainelor îl face la o fabrică din Suceava, judeţul pe care îl reprezintă în Parlament. “Arată senzaţional colega noastră, a lucrat puţin la păr şi a slăbit câteva kilograme. Este o încântare să o priveşti, mai ales că noi, senatorii, avem colege trecute de a doua tinereţe, nu avem şansa deputaţilor să admirăm colege de 20-30 de ani”, a declarat un coleg al senatoarei, încântat de noul look al Stelianei Miron.

Recent, cititorii Libertatea au votat-o pe senatoare, ca fiind cea mai sexi parlamentară, ea depăşind-o categoric pe celebra Elena Udrea!


Intră acum și în grupul de