Vasilica-Steliana Miron a facut o solicitare pentru angajarea lui Gigi Becali la cabinetul sau senatorial

Becali_miron1

Dorința lui Gigi Becali de a deveni din închisoare consilier parlamentar este pe cale să devină realitate. Potrivit dc.news.ro, senatorul PP-DD de Suceava, Vasilica Miron, a declarat la RTV că a depus o cerere la Administrația Națională a Penitenciarelor și la Penitenciarul Jilava pentru angajarea unei persoane pe post de consilier parlamentar. Potrivit cerințelor parlamentarului român, pentru această funcție s-ar încadra doar Gigi Becali.

Senatorul  PP-DD, Vasilica Miron, a făcut o solicitare pentru angajarea lui Gigi Becali la cabinetul senatorial al acesteia. “Cererea am depus-o abia mercuri la Administrația Națională a Penitenciarelor, cât și la Penitenciarul Jilava. Eu am solicitat să mi desemneze un număr de 3-5 persoane aflate în executarea unei pedepse private de libertate care să îndeplinească o serie de condiții: experiență politică, eventual lider de partid, o experiență parlamentară, ca membru în parlamentul european sau în parlamentul național, și consider că acest contract, dacă va fi încheiat de prestări servicii să fie benefic pentru ambele părți”.

Sursa citată, arată că senatorul PP-DD a mai spus că nu numai Gigi Becali ar fi vizat pentru această funcție, în închisoare fiind și Emilian Cuteanu.

Referitor la salariul pe care îl va primi consilierul încarcerat, Vasilica Miron a precizat “că cel mai mare salariu care este prevăzut în grila noastră este de 2.700 de lei, asta fiind consilier principal. Dar sunt și salarii mai mici, începând de la 800 și până la 2.700 de lei”, a ținut să precizeze parlamentarul român. Totuși, Gigi Becali nu va încasa toți banii, circa două treimi revenind Administrației Penitenciarelor.

Față de precizările Vasilicăi Miron, Lidia Mitchievici a declarat că un răspuns din partea Administrației Penitenciarelor va mai dura, deoarece Gigi Becali se află într-o contestație a sancțiunii ce i-a fost aplicate, aceea de a nu munci timp de 30 de zile. Aceasta are termen în octombrie și trebuie să renunțe sau să facă din nou cerere pentru a trece de la un regim semideschis la unul deschis.

Potrivit senatorului Vasilica Miron, programul la care s-a gândit pentru Gigi Becali ar fi “de luni până vineri, de la 9,00 la 16,00. În cazul în care i se va da un acord de principiu la cererea pe care am făcut-o, ne vom deplasa să discutăm condițiile încheierii și executării contractului”, mai scrie dc.news.ro.

loading...