Salarii mai mari de anul viitor! Cel mai mic venit ar urma să fie de 1.200 lei, iar cel mai mare de aproape 22.000 lei

Preşedintele, premierul şi preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului ar urma să aibă salarii duble de la 1 ianuarie 2016, scrie Ştirile ProTV.

Ministrul Muncii, Rovana Plumb, a anunţat că Legea salarizării va fi modificată chiar în vara aceasta.

Potrivit acesteia, ministerul lucrează la o nouă lege a salarizării, iar pe perioada verii se va stabili un calendar cu ordonatorii principali de credite şi cu partenerii sociali. Rovana Plumb a precizat că  noua lege va trebui “să elimine suprapunerea salariilor între diferitele clase”.

Salariul minim pe economie ar urma să ajungă la 1.200 de lei, în timp ce maximul la stat va fi de 18 ori mai mare, adică aproximativ 22.000 de lei. În medie, creşterea salarială pentru ceilalţi bugetari ar fi de 30%.

Rovana Plumb a adăugat că “s-a stabilit deja cu instituţiile financiare internaţionale principiile şi criteriile în baza cărora se vor formula anexele pe fiecare sector de activitate”.

Potrivit aceleiaşi surse, cel mai mare salariu din România ar urma să-l primească preşedintele, premierul, şefii Camerei Deputaţilor şi al Senatului şi preşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie. În prezent, ei primesc maximum 9.600 de lei, iar dacă noua lege va fi modificată, ar primi 21.600 de lei lunar.

Dacă în 2010, salariul minim pe economie era de 600 de lei, acum, de la 1 iulie 2015, a urcat la 1.050 de lei. Acesta ar urma să fie majorat cu încă 150 de lei de la 1 ianuarie 2016.

Amintim că ministrul pentru Dialog Social, Liviu Pop, a opinat, în timpul vizitei efectuate luna trecută la Suceava că preşedintele României, care are un salariu de 7.800 de lei pe lună, ar trebui să aibă un salariu corelat cu cel al premierului şi preşedintelui ICCJ.

El a spus într-o conferinţă de presă susţinută la sediul Prefecturii Suceava, că pe grila de salarizare s-a vehiculat ca salariu maxim în administraţia din România să fie brut de 5000 de euro.

Ministrul consideră că ar trebui să se intre în dezbatere publică şi cu legea salarizării în sistemul bugetar „în aşa fel încât să avem o lege aplicabilă cât mai repede”.

ziua eroilor (3)

Potrivit lui Pop, prin creşterea în sistem accelerat al salariului minim pe economie s-a ajuns ca 25 la sută din salariaţii de la stat să aibă salariul minim pe economie şi odată cu creşterea salariului minim pe economie de la 1 iunie şi de la 1 ianuarie, la 1200 de lei există riscul ca 80 la sută din salariaţii din administraţie să primească salariul minim pe economie.

„Între un muncitor de întreţinere şi un inginer topograf sau agronom se ajunge la o aplatizare, aproape la acelaşi salariu”, a spus Pop.

El a mai declarat că atenţia este către administraţia publică locală unde sunt cele mai mici salarii în contextul în care nu s-au luat alte măsuri decât cea a reîntregirii după ce au fost diminuate de Guvernul Boc.

„Trebuie să avem o lege aplicabilă corelată cu salariul minim pe economie”, a spus Pop.

În ceea ce priveşte salariul unui ministru, Liviu Pop a precizat că toţi miniştrii au 5.300 de lei lunar, dar că în afara salarizării există  „aberaţii” în lege care trebuie rezolvate, exemplificând cu „o aberaţie legată de transport”, aceea că un ministru are cotă de combustibili de 200 de litri lunar, dar are nelimitat pentru călătorii cu avionul.

În ceea ce priveşte salarizarea personalului bugetar la nivel central el a exemplificat cu salariul ministrului Agriculturii, de 5.300 de lei care este la jumătate decât cel al unui director al unei instituţii deconcentrate dintr-un judeţ din subordinea ministrului.

„Grila de salarizare ar trebui corelată”, a spus ministrul Liviu Pop.