Flutur: Se implinesc doi ani de la instalarea Guvernului Ponta si tot atat de la blocarea lucrarilor la soseaua de centura a Sucevei

Preşedintele PDL Suceava, senatorul Gheorghe Flutur, a declarat, marţi, că se împlinesc doi ani de când Victor Ponta este prim ministru al Guvernului României, dar tot atâta timp de când lucrările la şoseaua de centură a municipiului Suceava sunt blocate. „E regretabil că nu s-a făcut nimic şi traficul greu trebuie să treacă prin oraş, iar sucevenii sunt obligaţi să suporte calvarul aglomeraţiei”, a spus Flutur.

flutur 9

El a arătat că a cerut în scris Guvernului să precizeze când se va finaliza lucrarea la şoseaua de centură a Sucevei şi că, deşi a primit mai multe termene, Guvernul nu a respectat niciunul. „Asta e mostra de guvernare PSD în judeţul Suceava. E o oglindă ce nu le va face bine în viitoarea confruntare electorală cu sucevenii”, a conchis Gheorghe Flutur.

Lucrările la şoseaua de centură urmează să fie reluate din data de săptămâna viitoare, iar tronsonul ce uneşte DN 2 (E 85) din Pătrăuţi cu DN 17 (E 576) în zona Şcheia, care este realizat în proporţie de peste 90 la sută, ar putea fi inaugurat într-un timp scurt.

 Pe ansamblu, lucrările la şoseaua de centură sunt realizate în proporţie de 80 la sută, cele mai multe lucrări fiind de executat între DN 17 şi DJ Suceava-Moara.

 Totodată, mai sunt de executat lucrări şi la tronsonul DN2 din zona Cumpăratura spre DJ Suceava-Moara.

 În toamna anului trecut CNADNR estima că şoseaua de centură va fi finalizată în 17 noiembrie 2013, dar termenul avansat nu a fost respectat.

 Între timp, din cauza soluţiei greşite alese pentru intersecţia şoselei de centură cu DN 17, unde s-a ridicat o biută în mijlocul drumului naţional, supranumită şi „Zidul Morţii” a fost necesară implicarea societăţii civile pentru deschiderea sensului giratoriu, după ce încă o persoană a murit după ce a intrat cu maşina în respectivul zid.

Lucrările la şoseaua de centură a municipiului Suceava au început în 2008 şi ar fi trebuit să se finalizeze, potrivit contractului, în 12 iulie 2012. Din cauză că traseul şoselei a fost ales greşit în două zone a fost nevoie de lucrări suplimentare, fiind realizate două lucrări de consolidare a terenului ceea ce a permis prelungirea termenului de finalizare a construcţiei.

loading...