PNL Suceava – NU are rezultate dar are PRETENȚII


Intră acum și în grupul de

Liberalii suceveni nu sunt dispuși să cedeze prea ușor identitatea național-liberală a partidului după reunirea cu PDL și vor merge la București, la Congresul ce urmează a avea loc la finele lunii iunie cu propunerea ca PNL să fuzioneze prin absorbție cu PDL dar sub identitatea PNL. Mai mult chiar, PNL-istii suceveni și-ar dori ca fuziunea efectivă la nivel local să aibă loc abia după alegerile locale din 2016.

Preşedintele organizației județene Suceava a PNL, deputatul Alexandru Ștefan Băişanu, a declarat, duminică, într-o conferinţă de presă, că Delegaţia Permanentă a PNL a votat cu patru abţineri şi două voturi contra aderarea PNL la Partidul Popular European, iar dintre cele două candidaturi pentru funcţia de preşedinte al PNL, cu o abţinere, s-a decis ca cei 30 de delegaţi suceveni la congres să voteze pentru Klaus Iohannis.

pnl

El a mai spus că o serie de discuţii aprinse au fost determinate de proiectul fuziunii PNL-PDL, iar în urma dezbaterilor, Delegația PNL Suceava a stabilit că este de acord cu fuziunea dar aceasta să se facă cu menţinerea identităţii PNL şi prin absorbţie.

„PDL are nevoie urgentă să facă parte din PNL, altfel va fi destructurat de PSD şi de PMP si Traian Băsescu”, a explicat deputatul sucevean care a mai declarat că inițial se propuse de către o parte dintre primarii PNL din judet să se voteze dacă Suceava și delegația care pleacă la București la Congres este de acord sau nu cu fuziunea.

Cum însă intenția deputatului nu a fost în rezonanță cu cea a primarilor s-a ajuns la momentul în care la vot s-a supus conditiile fuziunii iar majoritatea primarilor au părăsit sala.

Alexandru Băișanu a spus la conferința de presă că de fapt primarii au ”ieșit la o țigară” în holul Casei Culturii unde a avut loc sedința Delegației. În conferință Băișanu a fost chiar ironic pe alocuri cu primarii și a spus că ”majoritatea e cea care decide la PNL”.

El a mai arătat că o altă propunere a liberalilor suceveni este ca după fuziune prin absorbţie şi stabilirea conducerii centrale a formaţiunii, să se menţină, până după alegerile locale din anul 2016, în organizaţiile judeţene şi locale, conduceri bicefale PNL-PDL, fiind necesară o perioadă de tranziţie.

Liderul PNL Suceava a subliniat că primul extemporal al noului partid va fi la alegerile prezidenţiale din luna noiembrie când „lucrurile se vor lămuri”.

Deputatul Alexandru Băişanu a mai spus că mulţi dintre cei care sunt acum în PDL au făcut primii paşi în politică în PNL şi sunt aşteptaţi cu drag în PNL, dar că nu-i „poate lua în braţe” pe toţi democrat-liberalii, reamintind că aceştia au sprijinit măsurile de tăieri de salarii și pensii.

pnl

„Asta e. Dacă vrei să faci politică trebuie să te obişnuieşti să mai înghiţi şi câte o broască”, a spus Băişanu, iar cea mai mare „broască” ar fi chiar fuziunea PNL-PDL, dar este o fuziune pe care o acceptă în condiţiile în care acest proiect de unificare a dreptei este mai important decât proiectele personale.

El a mai spus că ar trebui ca cele două partide să fie mai întâi „curăţate” de cei care nu fac cinste noţiunii de liberalism şi de demnitate, iar dacă acest lucru se va realiza, noul partid va fi cel mai puternic partid din ţară.

 

 

 


Intră acum și în grupul de