Deputatul Constantin Galan negociaza acum fuziunea PNL-PDL, la o saptamana dupa ce s-a alaturat lui Tariceanu


Intră acum și în grupul de

Deputatul PNL Constantin Galan va face parte din delegaţia de negociere a PNL Suceava cu PDL Suceava, potrivit deciziei de joi a Biroului Politic Judeţean al PNL Suceava.

Situaţia este ciudată în condiţiile în care săptămâna trecută Constantin Galan anunţa că se alătură grupului lui Călin Popescu Tăriceanu, care a demisionat din partid şi a lansat o grupare de salvare a liberalismului după anunţul fuziunii PNL-PDL.

zmau, baisanu, galan

Din delegaţia de negociatori au fost excluşi, în urma votului, deputaţii PNL Dumitru Pardău şi Radu Surugiu, care erau coordonatori în colegiile lor.

Informaţia a fost confirmată de primarul liberal din Siret, Adrian Popoiu, care a declarat în emisiunea Ora de politică de la Intermedia TV că la propunerea senatorului Vasilica Steliana Miron, s-a votat modificarea componenţei delegaţiei.

Popoiu a recunoscut că a fost o surpriză pentru el să constate, în urma votului, că în locul lui Pardău va fi prezentă la negocieri fostul senator PPDD Steliana Miron, acum membru PNL, iar în locul lui Surugiu, primarul din Câmpulung Moldovenesc, Mihăiţă Negură.

Din delegaţie vor mai face parte, între alţii, Vasilică Băiţan,Tiberiu Prodan, Gheorghe Aldea.

Ei se vor întâlni, vineri, cu o delegaţie a PDL Suceava condusă de Gheorghe Flutur.

 


Intră acum și în grupul de