Baisanu dupa Congresul PNL: Au primit voturi oamenii reprezentativi ai partidului sustinuti de organizatia Suceava

Preşedintele PNL Suceava, deputatul Alexandru Băişanu, a declarat, duminică, după finalizarea Congresului PNL care a votat fuziunea cu PDL şi o nouă conducere în frunte cu Klaus Iohannis, că la acest congres au fost votaţi oamenii reprezentativi ai partidului.

„Au primit voturi oamenii reprezentativi din PNL. În Moldova au ieşit cei susţinuţi şi de organizaţia Suceava”, a spus Băişanu.

El i-a felicitat pe cei care au candidat şi au fost aleşi în funcţii de conducere şi a urat succes în viaţa politică şi celor care nu au obţinut de această dată numărul de voturi suficiente.

Totodată, Alexandru Băişanu şi-a exprimat încrederea că Biroul Naţional al PNL din care şi el face parte, va lua cele mai bune decizii pentru partid.

Alexandru Baisanu

El a arătat că există posibilitatea ca după acest congres, unii membri nemulţumiţi, să părăsească formaţiunea.

„Există posibilitatea ca unii să plece din partid, să fie nemulţumiţi, dar asta nu înseamnă că PNL moare, ci doar se curăţă”, a spus Băişanu.

Organizaţia Suceava a PNL a susţinut candidatura lui Klaus Iohannis, fuziunea cu PDL, cu păstrarea identităţii PNL şi la vicepreşedinţi pe Florin Ţurcanu şi Cristian Adomniţei, obiective care au fost atinse în urma congresului.

Delegaţiile PNL şi PDL Suceava urmează să se întâlnească peste o săptămână pentru reluarea negocierilor privind constituirea noilor majorităţi în consiliile locale din judeţ şi pentru clarificarea unor probleme legate de fuziune.